Video Bianca, Patrizia și Cristian puteau să scape cu viață. Momentul în care un pompier sare în apă după ei și se zbate să-i salveze. Curenții l-au împiedicat
Au apărut noi imagini cu cei trei tineri români luaţi de viitură în Italia. Momentul în care un pompier a sărit în apele învolburate în încercarea de a-i salva pe români a fost surprins de un martor. Totul în timp ce colegii săi se aflau pe mal şi îl ţineau ancorat cu o frânghie. Salvarea celor trei a eșuat însă, din cauza curenților foarte puternici.
Unul dintre martori a surprins momentul în care un pompier a sărit în apele învolburate în încercarea de a-i salva pe români, totul în timp ce colegii săi se aflau pe mal şi îl ţineau ancorat cu o frânghie.
Au apărut noi imagini cu cei trei tineri români luaţi de viitură în Italia
Din nefericire, el a fost nevoit să iasă din apă din cauza curenţilor puternici.
Trupurile neînsufleţite ale celor două fete, Bianca și Patrizia, au ajuns ieri în ţară, iar tinerele vor fi înmormântate mâine. Cristian este încă de negăsit însă autorităţile continuă căutările. Speranţele scaz însă de la zi la zi. Cei trei au fost luaţi de ape după ce s-au aventurat pe o insulă din zona râului Natisone, cunoscut pentru victimele pe care le face, spun localnicii, anual.
- Bianca și Patrizia au ajuns acasă, în Satu Mare. Au fost așteptate în ploaie de lacrimi. Sâmbătă fetele vor...
- Cum arăta insula pe care se aflau cei trei tineri români înainte să fie înghițită de viitură, în Italia
- Patrizia și Bianca, duse la capelă în rochii de mireasă. Mama Patriziei își urlă durerea pentru prima oară:...
Mama Patriziei, declarații de-a dreptul sfâșietoare
Între timp, mama Patriziei a făcut declarații de-a dreptul sfâșietoare. Cu durere în voce și în suflet, a criticat oamenii care au filmat întregul moment în care fiica ei moare, fără ca cineva să intervină și să încerce să o salveze. Tinerele ar fi sunat la urgențe de mai multe ori, ultima oară nu i-a răspuns nimeni.
„Ce mă doare cel mai mult este că toată lumea a făcut poze și videoclipuri și nimeni nu le-a salvat. Poate că i-ar fi putut salva. Nu era important să faci videoclipuri. Fusese la plimbare, a sunat de mai multe ori la 112. Și-a lăsat numele, adresa", a declarat mama fetei.
„Era un înger”, își amintește el, „a studiat mult și a muncit pentru a se întreține. După examenul de la Academie, pe care l-a susținut vineri dimineață, m-a sunat și mi-a spus "am știut tot".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰