Bijuteria turismului din Harghita, mai ușor de vizitat. Turiştii scapă de stat la cozi şi de grija parcării
Un superbilet! Nu, nu aţi câştigat marele premiu la Loto, ci aţi câştigat o dublă experienţă care să vă ajungă cât pentru o vară întreagă. Este o idee pusă în practică de administratorii Lacului Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş. Astfel, cu un singur bilet cumpărat, aveţi parte de relaxare şi aer curat la ambele obiective. Şi bonus - timp de trei ore uitaţi de grija parcării.
Suntem în rezervaţia naturală Tinovul Mohoş, iar aici, în judeţul Harghita, timpul pare că se opreşte în loc. Iar pentru a face experienţa cât mai plăcută, administratorii au introdus biletul unic, care poate fi achiziţionat şi online. Totul pentru a reduce cozile şi pentru a mări timpul în care să ne bucurăm de loc.
"Sigur că da, în special online, în zonă în special în zilele aglomerate se evită statul la coadă. Ai plătit, ai intrat direct pe traseu fără să mai pierzi timp preţios de vizitat locurile astea splendide.
Mie mi se pare o idee bună. Dacă ajută la strângerea gunoaielor care am mai văzut că sunt pe traseu şi să fie făcut pentru oameni e un lucru perfect.
Super, da n-am văzut în altă parte aşa ceva, un loc de parcare cu plată unde poţi să-ţi laşi maşina, traseele sunt marcate.
Da, ce am remarcat, chiar este curat şi ne mulţumeşte lucrul acesta. Unde mergem asta vrem să găsim. Ca turiştii să lase curat în urma lor, e cel mai important lucru", spun turiştii.
Superbiletul costă 41 de lei online și 46 de lei la casierie pentru adulți. Copiii plătesc 31 sau 35 de lei.
"Sunt biletele individuale pentru adulţi, noi le-am numit pentru copii în 2 categorii, elev şi copil mic, şcolarii mici până în vârsta de 14 ani şi după aceea copiii mari, elevii şi studenţii. Avem bilete de familie, avem bilete de grup şi pachete promoţionale", a explicat Elek-Levente Dósa, director asociaţia "Pro Szent Anna".
Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic rămas intact din Europa Centrală, acesta fiind alimentat doar din precipitaţii.
