Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bilanț coronavirus în România, 13 iunie. 30 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru duminică, 13 iunie 2021, că au fost înregistrate 69 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 9.543 de teste RT-PCR și 3.361 de teste rapide antigenice. Situaţia detaliată, mai jos.

de Monica Palade

la 13.06.2021 , 13:43

Până astăzi, 13 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.726 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

1.044.237 de pacienți au fost declarați vindecați.  În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 69 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Bilanţ decese COVID 13 iunie

Articolul continuă după reclamă

Până astăzi, 31.834 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.06.2021 (10:00) – 13.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (14 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Constanța, Iași, Mehedinți, Olt și Municipiul București.

21 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 deces s-a produs în luna octombrie 2020, 8 în noiembrie 2020, 4 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 4 în martie 2021 și 3 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bihor, Olt și Iași.

Dintre cele 30 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria 50-59 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.172. Dintre acestea, 229 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.109.383 de teste RT-PCR și 1.283.203 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.543 de teste RT-PCR (3.361 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.182 la cerere) și 6.311 teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 2.842 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.459 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.515 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

Incidenţa cazurilor de Covid-19 în România - 13 iunie 2021

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Bilanț coronavirus în România, 13 iunie. 30 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

Situaţia românilor în Diaspora

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.544 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Bilanț coronavirus în România, 13 iunie. 30 de persoane au murit în ultimele 24 de ore