Bogdan s-a întors de la Londra şi a aflat că e infectat cu coronavirus. Mărturie cutremurătoare din spitalul "Victor Babeş"
Bogdan s-a întors de la Londra şi a aflat că e infectat cu coronavirus. Mărturie cutremurătoare din spital a tânărului care spune despre familia lui: "Îi iubesc şi sper să le fie bine!".
- România are 29 de persoane infectate cu coronavirus.
- Bogdan spune că a aşteptat 12 ore salvarea să vină să îl ducă la spital.
Bogdan s-a întors de la Londra şi a aflat că e infectat cu coronavirus. Mărturie cutremurătoare din spital a tânărului care spune despre familia lui: "Îi iubesc şi sper să le fie bine!".
România are în acest moment 29 de cazuri confirmate de persoane infectat cu coronavirus. Una dintre aceste persoane, Bogdan, a ales să îşi facă publică identitatea şi povestea. Mărturia tânprului care a fost două zile la Londra, de unde s-a întors pe 29 februarie, e cutremurătoare.
Bogdan a scris miercuri de dimineaţă, pe Facebook, un mesaj teribil despre cum a aflat că e purtător al virusului, despre faptul că deja le-a transmis tuturor celor cu care a avut contact ce se întâmplă cu el şi de asemenea a vorbit despre familia lui: "Îi iubesc şi sper să le fie bine!"
"Buna dimineata, prieteni,
La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babes cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns in urma cu aproximativ 1 ora, dupa ce am asteptat ambulanta 12 ore.
Luni seara am facut febra 39.2, iar medicii de la Matei Bals mi-au facut si testul de coronavirus. Fusesem in Londra intre 25-27 februarie, dar pana zilele trecute Marea Britanie nu era considerata o zona cu risc. Prin urmare toata lumea a crezut ca sansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu in asteptarea rezultatului.
Rezultatul l-am aflat din presa. In jurul orei 17:30 am citit ca: “Bărbat, 34 ani, București, care s-a întors în data de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balș.”
Era o sansa buna sa fiu cazul 7 din 10 martie. Insa pe mine nu ma anuntase nimeni nimic. Am sunat la toate numerele pe care le-am gasit si am vorbit cu toate persoanele despre care stiam ca ar putea avea chiar si o minima informatie. Voiam evident sa aflu daca intr-adevar era vorba despre mine. N-am aflat nimic. Dupa zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispozitie, am fost sunat la 2 ore dupa ce aflasem informatia din presa. Mi s-a confirmat ca sunt pozitiv si am fost informat ca urmeaza sa vina o salvare (acea “izoleta”) sa ma preia.
Am asteptat 12 ore salvarea. In acest timp am vorbit sper cu toti oamenii cu care am fost in contact in ultimele 2 saptamani. Le-am recomandat sa ia legatura cu DSP, sa sune la numarul 0800 800 358 sau la 112 in functie de caz. Imi doresc din tot sufletul ca toata lumea sa fie in regula.
Desi in povestea mea de pana acum am intalnit multe probleme (pe o parte le-am enumerat) si multa lipsa de empatie din partea unor autoritati, am incredere in medici si cred ca aplicand masurile corecte o sa fie bine. Voi incerca sa trimit feedback-ul meu cat mai detaliat catre persoanele care pot schimba ceva chiar si in al 11-lea? ceas. Sunt multe lucruri care scartie cand vorbim despre comunicarea cu pacientul, relatia cu 112, relatia cu autoritatile care se ocupa de problema. Medicii si asistentele de la Matei Bals si Victor Babes s-au comportat pana acum exemplar. Au fost cu totii empatici si dornici sa ajute.
Altfel, pare ca parascovenia asta e mai contagioasa decat credeam. M-am gandit si eu: “N-o sa fiu chiar eu afectat”. Nu sunt in masura sa dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar stati in casa. Lucrati de acasa in masura in care puteti. Aplicati tot ceea ce va indeamna medicii. Protejati-i pe cei dragi. Multi dintre cei care se ocup de problema par a fi buni profesionisti, dar la fel pare si ca limitele sistemului sanitar sunt incercate la 29 de cazuri. Nu stiu ce se va intampla daca acest numar va creste. Si pare ca va creste. Prin urmare, faceti orice ca sa evitati sa va imbolnaviti voi sau sa-i imbolnaviti pe cei dragi.
Am vorbit deja cu cei din familie si cu prietenii. Ei sunt in izolare la domiciliu si o parte au facut deja testele. Ii iubesc si sper sa le fie bine.
Colegii mei de la 2Performant sunt toti in izolare la domiciliu. Imi pare rau ca i-am pus si pe ei si pe familiile lor in situatia asta. Sper din toata inima sa fie sanatosi pentru ca asta e cel mai important. Sunt convins ca se vor descurca de minune sa duca pentru urmatoarele saptamani povestea mai departe si remote. #theshowmustgoon
Vor reveni ei cu detalii oficiale si alte informatii in orele, zilele si saptamanile urmatoare. Ma voi intoarce si eu alaturi de ei macar remote imediat ce sanatatea imi va permite si voi avea acceptul medicilor.
Sper sa-mi revin cat de repede si ma rog ca toata lumea sa fie bine. Insa nu cred ca va fi asa daca nu ia fiecare masuri in momentul asta. #ACUM
Aveti grija de voi si de ai vostri,
Bogdan", a scris tânărul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰