Video Bunavestire a venit cu dezlegare la peşte şi românii nu au stat pe margine: "Mai trebuie usturoi şi gata"

De Bunavestire, peştele e rege, iar tradiţia sfântă. Nici măcar preţul mai mare ca anul trecut nu le-a tăiat pofta românilor. Piețele și supermarketurile s-au umplut de crap, păstrăv ori biban. Cei care nu au vrut să pună mâna pe tigaie au rezervat din timp masa la restaurant. La malul mării a fost festin în cherhanale.

de Redactia Observator

la 25.03.2026 , 19:43

În cea mai mare piaţă din ţară, la Obor, între straturi de gheaţă, peştii au aşteptat aliniaţi, pregătiţi să sară în sacoşele pofticioşilor.

"Biban. Trebuie să cumpărăm şi usturoi şi gata de saramurică. Voiam să iau un calcan... dar e cam ieftin şi e greu la buzunar", explică un bărbat.

"În piaţă, cel mai ieftin peşte este novacul şi se vinde cu 17 lei kilogramul. La polul opus este cu 95 de lei pe kilogram. Producătorii spun că au fost nevoiţi să mărească preţul cu aproximativ 20% faţă de anul trecut", explică Oana Bogdan, reporter Observator.

Articolul continuă după reclamă

O recunosc şi producătorii.

"Peştele este foarte scump. Băieţii s-au pregătit de la 5 dimineaţa. Nu cumpără, cumpără o bucată, maxim două de persoană. Nu se cumpără, mai puţin faţă de anii trecuţi", explică un producător.

Reducerile i-au convins pe mulţi să cumpere din supermarketuri.

Cine n-a vrut să piardă timpul în bucătărie, a mers pe reţeta simplă - comandă cu livrare acasă.

În cherhanale s-au încins plitele, iar peştii s-au perpelit pe toate părţile.

"Este foarte aglomerat. Aici e crapul, chiftelele pentru platou", explică Alexandru Munteanu, manager.

"De Buna Vestire, scrumbia este cea mai comandată pe litoral și vine însoțită de mamaligă, lămâe și mujdei de usturoi", explică Cristina Niță, reporter Observator.

La Suceava, credincioşii au lăsat mâncarea pe locul doi şi au stat la rând la intrare în biserică.

"Tot postul mare în care ne aflăm este o perioadă mare care ne pregăteşte pentru a întâmpina pătimirile Mântuitorului Hristos şi apoi la a îmbrăţişa şi a aduce în noi lumina Învierii", explică preotul Adrian Duțuc.

"Nu este bine să munceşti astăzi, să macini, se spune că dacă macini făină în apă nici măcar peştii nu o vor mânca. Este bine să dăm cu tămâie", explică Maria Cîrțu, muzeograf.

Următoarea dezlegare la peşte este în duminica Floriilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să ţineţi postul Paştelui integral?
Observator » Evenimente » Bunavestire a venit cu dezlegare la peşte şi românii nu au stat pe margine: "Mai trebuie usturoi şi gata"