Video Camioane românești, atacate cu furie în Franța. Protestatarii au aruncat marfa pe jos și au călcat-o cu tractoarele. Mărturiile șoferilor români: "Mă și bat, mă și omoară"
România este victimă în protestul fermierilor din Franţa, care devin violenţi. Agricultorii au atacat camioane româneşti, au aruncat marfa pe jos şi au călcat cu tractoarele carnea adusă din ţara noastră. Şoferii acuză jandarmii şi poliţiştii că asistă impasibili la distrugeri. Mai mulţi români care au fost victimele violenţelor au povestit pentru Observator coşmarul prin care au trecut.
Camionul cu numere româneşti din care fermierii aruncă pe şosea carne de pui a fost oprit de protestatari pe o şosea din apropiere de Lyon. La volan era Romina Badea, iar lângă ea stătea soţul ei, care era şoferul de schimb. Amândoi au privit neputincioşi cum agricultorii furioşi le distrug toată marfa - 10 tone.
- Nicolae Badea, transportator: Pur şi simplu au deschis uşile, s-au urcat în camion şi au început să arunce la marfă, cutiile cu carne jos. După aceea n-au mai putut să arunce cu mâinile, legau cu chinga şi trăgeau cu tractorul.
Romina şi Nicolae Badea colindă Europa împreună de trei ani. Conduc cu rândul şi trag tare pentru le asigura un viitor celor trei copii ai lor. Nu au mai trecut niciodată prin aşa ceva.
- Reporter: V-aţi simţit în vreun moment într-un real pericol, vi s-a părut vreo secundă că o să păţiţi ceva?
- Nicolae Badea, transportator: Da. Da, vă daţi seama, în sensul acela giratoriu erau vreo 200-300 de oameni, tractoare, dăduseră foc.
- Romina Badea, transportator: În sufletul meu, vă daţi seama, am fost speriată, şocată, nu ştiam ce se întâmplă.
- Nicolae Badea, transportator: Era riscul foarte mare să ne ia la bătaie sau mai rău.
- Grindeanu nu e de acord ca transportatorii să nu plătească rovinieta sau să primească motorină gratis. Ce...
- Fermierii francezi ameninţă că vor bloca Parisul. Agricultorii sunt furioşi că primesc prea puţin pentru munca...
- Tragedie la protestul fermierilor din Franţa. O femeie a murit pe loc, după ce a fost lovită de o maşină care...
La incident au asistat şi jandarmii francezi, dar n-au intervenit
În lipsa unui proces verbal, compania care deţine camionul se teme că nu va fi despăgubită pentru marfa distrusă de protestatari. Ministerul de Externe a luat legătura cu autorităţile franceze pentru a lămuri problema.
O altă victimă a protestatarilor francezi a fost Viorel Doroftei. Bărbatul transporta 20 de tone de grâu tratat pentru însămânţare. A cerut în zadar ajutor de la poliţiştii şi jandarmii care priveau scena.
- Viorel Doroftei, şofer de camion: Au venit în jur de 30-40 de oameni. Cu cagule, cu măşti, cu ochelari. Mă şi bat, mă şi omoară. Mai bine mă dau la o parte, că nu am ce să fac, nu am cum să mă pun eu unul singur în faţa a 30-40 de oameni.
Francezii au incediat apoi marfa distrusă. Românii, victime ale furiei
- Român: Gata, de acum trebuie să plec. Au dat foc la marfă. Asta e. S-au dus dracului şi scândurile la mine, tot, tot, tot. Paguba este pe căpăţâna mea.
Protestatarii francezi care au distrus marfa românească s-au răzbunat, fără să ştie, pe nişte colegi de suferinţă. Şi transportatorii de la noi au pornit o revoltă acum două săptămâni, nemulţimiţi de preţul motorinei, subvenţiile mici şi importurile masive.
- Protestatar: Am oprit camioanele străine. Cu cea mai mare curtoazie, le-am explicat şoferilor de ce facem asta. Suntem furioşi pentru că nu trebuie să importăm alimente pe care le producem la noi.
Fermierii francezi au blocat autostrăzi, au ars paleţi şi anvelope în faţa prefecturilor şi au descărcat vidanje peste maşini de poliţie sau în faţa instituţiilor publice. Guvernul le-a promis că le va îndeplini majoritatea revendicărilor, dar protestele continuă. Agricultorii ameninţă că vor bloca Parisul de luni, de aceea ministerul român de externe a emis avertizare de călătorie pentru zona capitalei Franţei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰