Fermierii francezi ameninţă că vor bloca Parisul. Agricultorii sunt furioşi că primesc prea puţin pentru munca lor: Suntem loviți din toate părțile de costuri mari
Aflaţi în a doua săptămână de proteste, agricultorii francezi se apropie cu tractoarele de Paris. Zeci de vehicule au blocat, ieri, autostrăzi şi şosele din mai multe regiuni ale țării, iar astăzi agricultorii avertizează că vor bloca şi capitala. Probleme similare sunt în mai multe ţări din Europa unde fermierii protestează împotriva politicilor agricole ale guvernelor.
Furia fermierilor din Franţa creşte pe zi ce trece. Tot mai mulţi s-au alăturat, ieri, protestelor şi cer autorităţilor să ia măsuri pentru a-i proteja de concurența străină şi creșterea costurilor. Agricultorii spun că primesc prea puțin pentru munca lor, iar marile lanțuri comerciale sunt cele care au de câștigat.
Nicolas Gallepin, fermier: În ultimii 10 ani am avut un singur an bun, în 2022, şi asta a fost tot. Nu am mai fost plătiţi aşa cum merităm de 10 ani. Dar ce ne afectează cu adevărat sunt importurile din alte țări care nu respectă aceleași reglementări ca noi. Probabil că petrec aproximativ o zi în fiecare săptămână ocupându-mă de lucrări administrative. Să văd dacă respect toate reglementările în vigoare.
Pe lista de nemulţumiri, fermierii au menţionat şi o taxă impusă de Guvern pe combustibilul pentru tractoare. Oamenii se tem că aceasta îi va aduce la faliment.
Nicolas Gallepin, fermier: În prezent cumpăr combustibil în valoare de 15-20.000 de euro. Cu această nouă taxă extinsă până în 2030 ar însemna cu 3 până la 4.000 de euro în plus.
- Tragedie la protestul fermierilor din Franţa. O femeie a murit pe loc, după ce a fost lovită de o maşină care...
- A plecat și singurul tractor care mai "protesta" în Piaţa Constituţiei. Transportator: "Suntem sufocaţi de...
- Proteste cu 300.000 de oameni în Germania. Manifestanţii au ieşit în stradă să condamne planurile...
Haos la 50 km de Paris.Fermierii au blocat autostrăzile
În semn de protest, 50 de tractoare au mers de la ferma acestuia către un sens giratoriu aflat la aproximativ 50 de kilometri sud de Paris. Fermierii au blocat autostrăzile, au aruncat cauciucuri și au dat foc.
Benoit Mazure, șeful filialei regionale FNSEA: Prețul grâului a fost redus la jumătate în aproximativ un an și jumătate, dar costurile noastre fixe au rămas foarte mari de când a izbucnit războiul din Ucraina și inflația a crescut. Suntem loviți din toate părțile de costuri mari, dar prețuri mici. Nu aveți nevoie de un desen pentru a vă imagina cum arată bilanţurile noastre.
Nu doar fermierii francezi suferă din cauza efectelor războiului din Ucraina. Agricultorii germani și olandezi împărtășesc şi ei aceleași preocupări. Şi în Lituania, câteva mii de fermieri au manifestat, în această săptămână, împotriva planurilor și a politicilor agricole ale guvernului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰