Video Casa Lupuț, monument istoric din Sălaj, a ars în 14 minute. Ancheta vizează o posibilă incendiere intenționată
Un monument istoric, cu o valoare inestimabilă, s-a făcut scrum. Este vorba despre o casă-muzeu cu dependinţe din Sălaj, care datează de la mijlocul secolului 18. Cele trei clădiri erau construite din lemn şi stuf, aşa că flăcările s-au extins rapid inclusiv la acoperişul unei şcoli din apropiere.
Casa Lupuţ, din localitatea Cizer, a fost distrusă aproape în totalitate.
Focul a fost observat prima dată la șura gospodăriei muzeu, dar din cauza vântului, flăcările s-au extins rapid atât la casa țărănească, dar și la o altă anexă. Toate trei erau construite din lemn și aveau acoperiș de stuf, astfel că în doar câteva minute totul s-a făcut scrum.
Trei case-muzeu și o școală, distruse de flăcări
Gospodăria a fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, fiind cea mai veche și mai importantă din Sălaj.
"Casa era înconjurată de pompieri, lângă era un găbănaş, un fel de magazie, dincolo era şură. Acolo era locul vacilor, al animalelor, al carelor şi apoi acolo a fost ceva deosebit, o oloiere, o fabrică. Am adus-o să o consolidăm şi să ne mândrim cu ea. Astea sunt originale, cam 300 de ani. Numai talpa este înlocuită, talpa şi anumite bârne. Bârne originale de atunci", a povestit Petru Galiș, fost învățător.
Casa, declarată monument istoric în 2004, a fost reabilitată în 2018 cu aproape 175 mii de euro, bani europeni.
Flăcările care au mistuit-o au ajuns la zeci de metri distanţă şi au cuprins acoperişul unei şcoli din apropiere.
"Muzeul era compromis în realitate, acoperişul la şcoală era extins pe toată suprafaţa. Deci, practic, nu prea mai aveai ce să salvezi. Nu puteai să te apropii. Era o mândrie pentru noi, pentru toţi", a transmis un localnic.
Ministerul Culturii evaluează pagubele
"Pierderea e foarte mare datorită faptului că altă clădire să mutăm copiii 260 de copii… ce facem?! Nu ştiu, nu pot să îmi revin. Şcoala în proporţie de 70% e avariată. Fusese reabilitată totală anul trecut, s-a făcut recepţie şi uite. Catastrofă! În 14 minute, ce vedeţi aici, s-a dus", a declarat Felician Fărcaş, primar Cizer.
Ministerul Culturii a anunţat că monumentul istoric era asigurat, iar un restaurator va încerca să recupereze tot ce se poate din ruine.
Poliţiştii au deschis o anchetă ca să vadă de la ce a pornit focul. Casa Lupuţ nu era racordată la electricitate, aşa că se iau în calcul variantele unei ţigări aruncate la întâmplare sau chiar o mână criminală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰