Catolicii din România au primit Lumina Sfântă. Cum au sărbătorit credincioşii Învierea

Creștinii catolici și protestanți au sărbătorit Paştele. Noaptea au luat lumină, iar dimineața au revenit la biserică, pentru slujbă și sfințirea bucatelor. Și chiar dacă obiceiurile acestei zile diferă de la o zonă la alta, spiritul sărbătorii rămâne același: bucuria Învierii și pacea din suflete.

de Alex Prunean

la 05.04.2026 , 20:06

În faţa unei biserici din Cluj-Napoca, credincioşii au aranjat coşurile pline cu bunătăți pregătite pentru sfințire.

Enoriaş: Este carne de miel, pâine, apă, ouă și cozonac.

Reporter: Ce înseamnă Paștele pentru dumneavoastră?

Articolul continuă după reclamă

EnoriaşCe înseamnă și Învierea, începuturile noi.

"Sperăm să fie lumea mai bună, ne rugăm pentru toată lumea", a spus alt enoriaş.

Pentru Erika, studentă în Cluj-Napoca, este primul Paște petrecut departe de familie.

Reporter: E primul Paște fără familie?

Erika: Da. Foarte fain a fost. Am adus pâine, am adus ceapă, ouă, cașcaval, sare.

Într-o atmosferă profundă, a fost binecuvântată Lumânarea Pascală.

"Suntem fraţi şi surori în lumea asta şi împreună cu Iisus care este adevărul. Asta trebuie să înţelegem şi să învăţăm", a spus preotul Laszlo Atilla.

La Miercurea Ciuc, chiar dacă termometrele au arătat temperaturi cu minus, credincioșii s-au strâns în număr mare la slujba de Paște.

Şi la Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Târgul Mureş au fost mii de credincioși.

"Viaţa noastră omenească nu ar avea rost fără credinţă, pentru că atunci am trăi de pe o zi pe alta şi nu am avea speranţa unei vieţi veşnice", a spus un enoriaş.

Cu aceeaşi bucurie, mii de catolici s-au adunat şi la Sibiu. Printre credincioşi a fost şi fostul președinte, Klaus Iohannis, alături de soția sa.

"Vă doresc tuturor sărbători Pascale binecuvântate şi Florii frumoase. La mulţi ani!", a transmis Klaus Iohannis.

La final credincioșii au dus Lumina Învierii în casele lor, într-un gest de speranță și recunoștință.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare corect ca maşinile electrice să aibă parcare gratuită?
Observator » Evenimente » Catolicii din România au primit Lumina Sfântă. Cum au sărbătorit credincioşii Învierea