Cazul fetiţelor violate de un recidivist în Braşov. "Ce au făcut autorităţile pentru a preveni acest om să nu mai comită astfel de nenorociri?"
Deputatul PUSL Ana Loredana Predescu, afiliat grupului PSD, cere autorităţilor dispunerea unei anchete sociale în cazul minorelor abuzate de la Vama Buzăului, solicitând, în acelaşi timp, o presiune mai mare pe Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov, "o instituţie care, deşi gestionează bugete extraordinar de mari, uită exact rolul pentru care a fost creată", transmite Agerpres.
Potrivit deputatei, "copilele provin dintr-o familie vulnerabilă, destrămată" şi "este evidentă neglijenţa mamei şi stilul de viaţă dezordonat" în producerea acestei tragedii.
"Sunt şi eu mama unei fetiţe de 10 ani şi mărturisesc că este cutremurător ce s-a întâmplat. Pentru o mamă, este un coşmar! Însă circumstanţele în care această faptă abominabilă a avut loc generează multe suspiciuni la adresa comportamentului mamei celor două fetiţe, omul responsabil de siguranţa propriilor săi copii, omul care trebuia să aibă discernământ în momentul luării deciziei de a lăsa cele două minore în compania unui străin recidivist. Trag un semnal de alarmă către autorităţile implicate: să investigheze în ansamblu conjuncturile în care această tragedie a avut loc şi să gestioneze delicat şi cu atenţie maximă situaţia! Cele două fetiţe, de 10, respectiv de 12 ani, beneficiază de consiliere psihologică, dar este oare suficientă consilierea? După acest lucru abominabil, este necesară terapia psihologică", a spus Predescu, într-un comunicat remis luni, adăugând că este imperios necesară monitorizarea medicală a fetiţelor.
Conform deputatei, autorităţile nu au făcut destule pentru a preveni o astfel de nenorocire.
"Vorbim despre un recidivist! Ce au făcut autorităţile pentru a preveni acest om să nu mai comită astfel de nenorociri? Aparent nu au făcut suficient. Firesc ar fi ca poliţia să aibă în baza de date, să monitorizeze şi să anunţe cetăţenii că în zonă, în cartier, în oraş, în judeţ, există persoane înregistrate ca având cazier pentru agresiuni sexuale, să le explice cetăţenilor despre moduri de operare, să fie avertizaţi şi puşi în gardă pentru a se putea proteja", a afirmat deputatul PUSL.
- Cum se apără mama surorilor din Braşov, răpite şi violate în repetate rânduri de un recidivist. Fetiţele ar...
- Cele două fetițe, luate de acasă de un bărbat de 42 de ani, au fost găsite în Prahova. Suspectul se află în...
- Filmul răpirii celor două surori din Brașov. Individul a convins-o pe mama fetelor că merg la un grătar, însă...
Ea a remarcat că, în situaţia în care se află familia din Vama Buzăului, mai sunt şi altele şi alte fetiţe care ar putea păţi acelaşi lucru.
"Cred că este momentul să încetăm să mai fim reactivi, să reacţionăm doar după ce se petrec nenorocirile! Este necesară o presiune mai mare pe DGASPC, o instituţie care deşi gestionează bugete extraordinar de mari, îşi uită exact rolul pentru care a fost creată!", a mai afirmat deputatul Loredana Predescu.
Agresorul se cunoştea de puţin timp cu mama copilelor
Bărbatul care a răpit şi violat, weekend-ul trecut, două fete, de 10 şi 12 ani, era născut în judeţul Constanţa, avea ultimul domiciliu cunoscut în Valea Călugărească din judeţul Prahova şi se stabilise de puţină vreme în comuna Vama Buzăului, din judeţul Braşov, unde lucra în construcţii, a precizat, luni, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Claudiu Sandu.
Conform acestuia, agresorul pava trotuarele din comuna Vama Buzăului, prilej cu care i-a cunoscut pe mama copilelor şi concubinul acesteia.
"Nu există niciun indiciu, până în acest moment, că părinţii ar fi avut vreo intenţie de exploatare a copilelor. (...) Sunt oameni cu o instrucţie, o educaţie, precară, care au avut încredere într-o persoană cu care s-au împrietenit şi care s-a dovedit a fi un pedofil", a spus sursa citată, care a menţionat că, în opinia sa, ar trebui investit mai mult în educaţia părinţilor pentru a se evita, pe viitor, astfel de situaţii.
Pe numele celor două fete a fost emisă la nivel naţional, în cursul zilei de sâmbătă, alerta "răpire minori", după ce bărbatul, care s-a prezentat ca fiind prieten al concubinului mamei acestora, le-a luat vineri seara să le ducă la un "grătar", unde a pretins că ar fi fost prezenţi şi alţi copii. Minorele au fost au fost găsite sâmbătă de poliţişti pe raza judeţului Prahova.
Cele două minore au fost preluate de un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, fiind instituţionalizate şi internate în regim de urgenţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰