Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce droguri a folosit tânărul de 25 de ani, mort la Festivalul Saga. Bogdan era din Chișinău, dar lucra în București: "Era liniștit"

Festivalul SAGA din București nu a însemnat doar show ci şi peste o sută de dosare penale deschise pentru trafic sau consum de droguri. Cele trei zile de concerte au arătat cât de puțin este ținut sub control în Capitală comerţul cu stupefiante. Zeci de oameni au ajuns la spital după ce au consumat substanțe interzise, iar un tânăr din Republica Moldova a murit în brațele medicilor. 

de Bogdan Dinu

la 06.06.2022 , 19:17

În jurul sau în interiorul Arenei Naţionale au putut fi întâlnite cam toate toate tipurile de droguri în cele trei zile de festival.

Ofițer DCCO: Cel mai consumat drog la festival este canabis.

Ce droguri a consumat Bogdan, tânărul mort la Saga

Vezi și

Sunt multe alte substanțe interzise pe care polițiștii și jandarmii le-au găsit la petrecăreți. Cu greu, însă, din lipsa câinilor special antrenați. Cocaina, Ecstasy sau Metamfetamina au fost la mare căutare printre pasionații de senzații tari și ilegale. Aproape 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 17 tineri au ajuns la spital, câțiva în stare gravă. Medicii au reușit să îi salveze, mai puțin pe unul. Bogdan avea 25 de ani, era din Chișinău, dar lucra în București, la firma tatălui său. Venise însoțit de prieteni în prima noapte a festivalului SAGA.

Pe acelaşi subiect

Verișoara lui Bogdan: Era liniștit. Nu se știe cum s-a întâmplat.

Bogdan Socea, manager spital: Stop cardio-respirator în curs de resuscitare, adus intubat. Am efectuat teste rapide şi a ieşit pozitiv testul la ecstasy şi la metamfetamină.

Apropiații săi au dat astăzi declarații în fața polițiștilor. Sunt așteptate acum de la IML rezultatele expertizei toxicologice în cazul băiatului care să confirme testele rapide. Alți trei tineri care au participat la festival au ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon cu aceleași simptome.

Bogdan Socea, manager spital: Intoxicaţie etanolică acută, eventual asociat cu alte substanţe. Nu avem de unde să ştim sigur, nefiind testaţi. Au refuzat şi au plecat, au părăsit serviciul de urgenţă.

Și medicii de la Floreasca au primit pacienți veniți direct de la Arena Naţională. Autorităţile au prins peste o sută de traficanţi sau consumatori, dar aceştia sunt doar vârful icebergului.

Bogdan Dinu, reporter Observator: În cele trei zile de festival au fost deschise 129 de dosare penale, dintre care 119 pentru trafic sau consum de droguri.

Agenţia Naţională Antidrog susţine că a avut puncte de informare, unde tinerii puteau afla detalii despre efectele nocive ale narcoticelor. Specialiştii spun însă că e prea puţin, în faţa unui fenomen care ia amploare în România, mai ales în rândul adolescenţilor. Procurorul șef al secției de combatere a traficului de droguri din cadrul DIICOT a fost astăzi eliberat din funcție de președintele Klaus Iohannis. Nu din cauza celor întâmplate la concerte, însă. Ci pentru că venise momentul să iasă la pensie.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ce droguri a folosit tânărul de 25 de ani, mort la Festivalul Saga. Bogdan era din Chișinău, dar lucra în București: "Era liniștit"