Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce măsuri anunță Romsilva, după tragedia din Munții Bucegi. Cum vor autoritățile să prevină astfel de cazuri

Au apărut primele măsuri luate de autorități, după incidentul șocant petrecut în Munții Bucegi, unde o adolescentă de 19 ani a fost ucisă de un urs. Romsilva anunţă creşterea măsurilor de monitorizare a urşilor, în special în zonele turistice şi a menţionat că vor fi montate panouri de avertizare referitoare la prezenţa urşilor şi că vor fi instalate camere de monitorizare în zonele de risc. Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, reprezentând 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel naţiona, au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare de urs, efectivul optim fiind de 948 de exemplare de urs, adică de aproape trei ori mai mult decat optimul, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 11.07.2024 , 15:18

Ce măsuri anunță Romsilva, după tragedia din Munții Bucegi. Cum vor autoritățile să prevină astfel de cazuri Ce măsuri anunță Romsilva, după tragedia din Munții Bucegi. Cum vor autoritățile să prevină astfel de cazuri

Romsilva a transmis că directorul general al instituţiei, Dan Siiulescu, a dispus, joi, intensificarea măsurilor de monitorizare a populaţiei de urs în fondurile cinegetice gestionate pe care regia le gestionează, în special în zonele turistice cu risc privind interacţiunea oamenilor cu exemplarele de urs.

„Măsurile au fost adoptate în urma creşterii populaţiei de urs, a schimbării comportamentului acestei specii şi a interacţiunii tot mai dese cu oamenii. Astfel, vor fi identificate şi monitorizate cu atenţie traseele turistice cele mai expuse interacţiunii dintre om şi urs, vor fi amplasate panouri de avertizare referitoare la prezenţa urşilor, pe aceste trasee turistice care se suprapun cu fondul forestier de stat administrat de Romsilva, dar şi recomandări pentru prevenirea şi evitarea situaţiilor periculoase. De asemenea, vor fi instalate pe aceste trasee turistice, în zonele de risc, camere de monitorizare a faunei cu transmiterea instantanee a imaginilor, pentru identificarea în timp real a prezenţei urşilor în zonele traseelor amenajate, frecventate de către turişti”, a transmis Romsilva.

Măsuri luate după tragedia din Munții Bucegi

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii Romsilva au precizat că pădurarii de vânătoare din fondurile cinegetice gestionate de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, după analiza acestor imagini, vor comunica în regim de urgenţă autorităţilor competente potenţialele situaţii de risc apărute.

Pe acelaşi subiect

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva gestionează 241 de fonduri cinegetice, circa 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel naţional. Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva, în care se regăsesc populaţii de urs, au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare, efectivul optim fiind de 948 de exemplare de urs, adică de aproape trei ori mai mult decat optimul.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publica a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional. 

De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ce măsuri anunță Romsilva, după tragedia din Munții Bucegi. Cum vor autoritățile să prevină astfel de cazuri