Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce ne rezervă vremea în zilele următoare

În următoarele 2 zile vremea va fi mai caldă dar rămâne instabilă. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că mâine cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi de scurtă durată în zonele de deal şi de munte.

de Redactia Observator

la 21.04.2014 , 19:31

 Noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse în regiunile sudice precum şi în zona Carpaţilor Meridionali.

Aici se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 de grade, uşor mai mici pe litoral, iar cele minime între 7 şi 14 grade.

Bucureştenii se vor bucura de o vreme frumoasă cu cer variabil şi înnorări după-amiaza, când vor fi condiţii de ploaie slabă, de scurtă durată. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 9...10 grade.

Articolul continuă după reclamă

Şi miercuri va fi cald dar vremea va deveni treptat instabilă. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi de scurtă durată în zonele de deal şi de munte. Noaptea vor fi ploi cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului pe arii extinse în regiunile sudice precum şi în zona Carpaţilor Meridionali.

Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice pot fi doar la nivel local. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 de grade, uşor mai mici pe litoral, iar cele minime între 7 şi 14 grade.

sursă: Mediafax

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Ce ne rezervă vremea în zilele următoare