Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce s-a întâmplat cu viceprimarul din Braşov căruia îi fusese alocat un birou la cimitir. Decizia luată de instanţă

Viceprimarul municipiului Braşov, Sebastian Rusu, a dat în judecată administraţia locală şi pe primarul Allen Coliban şi a obţinut în instanţă îndepărtarea sigiliului de pe uşa biroului său din sediul Primăriei. Sigiliul a fost aplicat după ce edilul fusese anunţat că a primit atribuţii legate de funcţionarea unui cimitir şi că i s-a alocat un nou birou, la cimitir. Sentinţa instanţei de judecată nu este definitivă.

de Redactia Observator

la 22.12.2023 , 15:06

Secţia Contencios administrativ din cadrul Tribunalului Braşov a admis, vineri, cererea viceprimarului Sebastian Rusu privind înlăturarea sigiliului aplicat pe biroul său din sediul Primăriei. Rusu a dat în judecată unitatea administrativ teritorială şi pe primarul Allen Coliban.

„Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţi prin întâmpinare. Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect – ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul Sebastian Mihai Rusu în contradictoriu cu pârâţii UAT Municipiul Braşov şi Allen Coliban în calitate de Primar al Municipiului Braşov şi în consecinţă: Dispune înlăturarea în regim de urgenţă a sigiliului aplicat pe uşa biroului reclamantului situat în sediul Primăriei Municipiului Braşov şi obligă pârâţii să permită reclamantului să folosească biroul din sediul Primăriei Municipiului Braşov în scopul exercitării atribuţiilor ce decurg din funcţia de Viceprimar al municipiului Braşov”, este soluţia pronunţată vineri de Tribunalul Braşov, potrivit News.

Biroul viceprimarului din Braşov, mutat în cimitir

Articolul continuă după reclamă

Această sentinţă nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare. 

În urmă cu o lună, viceprimarul municipiului Braşov Sebastian Rusu, preşedinte al organizaţiei municipale PNL Braşov, a constatat că biroul său din sediul Primăriei Braşov, situată pe Bulevardul Eroilor din municipiu, a fost sigilat, după ce, în urmă cu o săptămână, fusese anunţat că a primit atribuţii legate de funcţionarea unui cimitir şi că va primi un birou în cimitir. Rusu a contestat actul emis de primarul Allen Coliban privind respectivele atribuţii şi s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu privire la situaţia creată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » Ce s-a întâmplat cu viceprimarul din Braşov căruia îi fusese alocat un birou la cimitir. Decizia luată de instanţă