Video Ce salarii aveau angajatele pe "pile" de la Ministerul Fondurilor Europene. Îi plăteau directorului câte 3.000 de lei lunar
Scandal uriaş de corupţie în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Un director este acuzat că lua procent din salariu angajatelor, după ce le-ar fi ajutat să obţină un post în instituţie. Ca să fie sigur că primeşte mita eşalonată din salarii, bărbatul le păstra cardurile până intra în posesia cotei parte. Acasă, procurorii i-au găsit teancuri de lei şi valută, dar şi mai multe lingouri de aur.
"Cum comentaţi acuzaţiile, domnule director?"
Dragoş Adrian Iorga. De 11 ani, director în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, şef peste o autoritate care învârte un buget de aproape şase miliarde de euro. Azi, ridicat de procurorii DNA direct de acasă. Acuzaţiile care i se aduc sunt grave.
Cristina Filip, reporter Observator: "Dragoş Iorga ar fi avut o înţelegere cu două dintre candidatele la un concurs pentru angajare într-o direcţie a Ministerului Fondurilor europene. Le-ar fi dat subiectele, însă totul cu un preţ."
Caracatiţa şpăgii era bine pusă la punct, arată procurorii. În schimbul obţinerii unui job în Minister, femeile erau obligate să îi dea, lună de lună, o treime din salarii. Detaliile din anchetă sunt scandaloase. Ca să fie sigur că cele două angajate nu dau înapoi, Iorga le-ar fi confiscat cardurile de salariu și, după ce își lua partea, le dădea şi lor acces la bani. Asta ar fi făcut cel puţin în ultimii doi ani. Procurorii au intrat pe fir când cele două femei, sătule să mai cotizeze, l-au reclamat.
- Ce au găsit procurorii în casa directorului MIPE care reţinea bani din salariul angajatelor: 174.000 de lei,...
- Director din MIPE, anchetat de DNA. Ar fi luat bani din salariile a două femei pe care le-a ajutat să obțină...
- Dinu-Octavian Nicolescu, fost director în Ministerul Mediului, judecat pentru trafic de influență. A cerut mită...
Surse Observator spun că, în aproape doi ani, 120.000 de lei ar fi intrat în buzunarele lui Dragoş Iorga de la cele două angajate. Mai exact, câte 6.000 de lei în fiecare lună.
Ce au găsit procurorii la percheziție?
Cristina Filip, reporter Observator: "În locuinţa lui din Capitală, procurorii au găsit peste 170.000 de lei, 11.000 de euro, 10.000 de dolari, dar şi 8 lingouri de aur, fiecare cu o greutate de 10 grame."
De acasă, procurorii l-au dus la minister şi i-au răscolit biroul. Echipa Observator l-a suprins în sediul Ministerului, pe balcon, în timp ce fumează nervos, gesticulează şi discută cu mai mulţi angajaţi. Imediat, e băgat în maşina DNA şi dus la audieri în Constanţa. Între timp, Ministerul a anunțat că directorul vizat de achetă a fost schimbat din funcție.
Reporter: "Aţi avut vreodată suspiciuni în legătură cu ce făcea?"
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: "Dacă aş fi avut suspiciuni, n-ar fi lucrat cu mine. Zero toleranţă la corupţie. O să facem o evaluare asupra întregului personal."
Pe blogul personal, Dragoş Iorga se descrie astfel - "urmăresc permanent schimbarea, încerc să promovez o nouă viziune, sunt un optimist." Nu apare printre calităţi şi abilitatea de a pune ban pe ban. În cea mai recentă declaraţie de avere a bifat o casă, trei apartamente, un spaţiu comercial, terenuri în Prahova şi Călăraşi, zeci de mii de lei în conturi şi bijuterii de 11.000 de euro. Din salariu şi chirii încasează anual 120.000 de lei.
Mita la angajare, o problemă în sistemul de stat
Cazul directorului Dragoş Iorga scoate la iveală o practică din sistemul bugetar: mită pentru un loc de muncă la stat. Scandal a fost şi la Sănătate, într-un dosar privind fraudarea unui concurs pentru ocuparea unui post de consilier.
Iar anul trecut, Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, era audiat ca martor în dosarul predecesorului său, Adrian Chesnoiu. Procurorii l-au interceptat pe Chesnoiu în timp ce aranja un concurs de angajare. Printre favoriţii la post, ar fi fost şi un fin de-al lui Daea care ar fi intervenit pentru a-şi angaja o rudă la una dintre direcţiile agricole din ţară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰