Video Cea mai eficientă forță specială de luptă din lume vine în România. A luptat în WW2, Vietnam și Irak
Cea mai eficienta forţă specială de luptă din lume vine în România. Un contingent al celebrilor puşcaşi marini americani va fi detaşat în ţara noastră pentru a antrena militari ucraineni. Preşedintele Klaus Iohannis a propus astăzi Parlamentului înfiinţarea facilităţilor de instruire unde vor avea loc şedinţele de pregătire. Tot de la americani, România va cumpăra zeci de amfibii blindate.
Puşcaşii marini americani sunt consideraţi ca fiind cea mai letală forţă de intervenţie din lume.
Forţele Seal au participat la unele din cele mai periculoase operaţiuni din istoria omenirii moderne: în Normandia, în cel de al doilea Război Mondial, în Războiul din Vietnam, Operaţiunea Desert Storm din Irak sau în uciderea liderului Al Qaeda, Osama Bin Laden, cel care a orchestrat atacurile asupra turnurilor gemene din New York.
Un contingent al forțelor navale pentru operațiuni speciale va staţiona în România în următorii doi ani. Misiunea a fost deja aprobată de preşedintele Klaus Iohannis şi va fi activată în următoarele luni. Pentru ei, statul român va construi faciltiăţi noi de instrucţie, iar aici se vor antrena atât militari români, cât şi ucraineni.
Sprijinul pentru Ucraina și alegerile din Republica Moldova, pe agenda Bucharest 9
- Cu ce misiune l-a trimis Zelenski pe Andrii Sîbiga în România. Ministrul ucrainean: Singura ţară cu care vrem...
- Rusia, pregătită să reia testele nucleare "în orice moment". Ultimul astfel de ordin, dat în urmă cu 34 de...
- "E o moarte fără sens". Mesaj sfâşietor al unui soldat rus de pe frontul din Ucraina: "Peste 20 de ani, nimeni...
Reuniţi la Bucureşti, miniștrii apărării din grupul B9 şi-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina şi au condamnat atacurile aeriene ale Rusiei cu drone care au ajuns şi pe teritoriul României.
Pe agenda discuțiilor se află problema dronelor rusești care încalcă spațiul aerian al țărilor aliate, situația la zi a războiului din Ucraina, dar și va fi abordat și subiectul alegerilor din Republica Moldova, care ar putea fi sabotate de regimul de la Kremlin.
"Este necesar un răspuns robust și coordonat la nivel Aliat, precum punerea în aplicare, cât mai repede, a modelului rotațional al apărării aeriene și antirachetă integrată a NATO", a spus Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naţionale.
Tot astăzi, Ministerul Apărării a anunţat că vrea să cumpere 44 de amfibii blindate de la americani pe care vom plati peste 210 milioane de dolari.
Între timp, în Rusia, dronele ucrainene au reuşit să distrugă unul dintre cele mai mari depozite de muniţii ale armatei lui Putin. Iar la graniţa de nord a Rusiei, Norvegia este în alertă după ce a detectat în zona de frontieră un nivel ridicat de cesiu radioactiv. Kremlinul nu a comentat informaţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰