Video "Ceapă verde cu slănină". Picnic tradiţional pe plaja din Vama Veche. Turiştii au venit pregătiţi cu provizii
După minivacanţa de 1 Mai, patronii de pe litoral au tras linie şi au făcut bilanţul, care este cât se poate de generos. Cei mai mulţi dintre turişti au ales staţiunile Mamaia şi Vama Veche unde au dansat, au cântat şi bineînţeles au cheltuit bani frumoşi. Serviciile au fost şi ele pe măsura cheltuielilor, vorbim despre cazare, lucrări de mentenanţă care au crescut standardele, dar şi multe concerte.
În minivacanţa de 1 Mai, polul distracţiei a fost cu siguranţă pe litoralul românesc, care a fost arhiplin. Aproape 55.000 de turişti au petrecut până în zori în staţiuni, iar îmbătaţi de marea albastră, cei mai mulţi au decis să-şi prelungească şederea la malul mării. 150 de hoteluri au fost deschise din cele peste 500 de unităţi de cazare care sunt în total pe întreg litoralul românesc, iar cele mai multe dintre ele au fost pline.
Mamaia şi Vama Veche, în topul preferinţelor
"Gradul de ocupare în unitatea noastră de cazare a fost de 100% în această perioadă cu 1 Mai. Am avut pachete de două zile de patru zile", spune Loredana Lupu, șef recepție.
Staţiunile Mamaia şi Vama Veche au demonstrat că sunt în topul preferinţelor. Dacă în Mamaia turiştii au venit special pentru petrecerile exclusiviste şi cinele de 5 stele, în Vamă petrecăreţii au demonstrat că se poate şi altfel: "S-a terminat picnicul, dar mai avem. Ceapă verde cu slănină".
"E perfect, e prima dată când ajungem aici, nu ne aşteptam să fie atât de drăgut", spune o turistă. "Litoralul a fost polarizat, adică Mamaia Nord, club chestii, festivaluri. Era plin aici la 1 jumate noaptea. Cred că 10.000-15.000 au fost totuşi în Vamă, unii au venit, alţii au plecat", spune Adi Voican, vicepreşedinte ANAT.
"Cel mai bun an după 2019"
Iar distracţia turiştilor s-a văzut în buzunarele patronilor. "A fost un 1 mai peste aşteptările hotelierilor şi agenţiilor de turism, am avut peste 150 de hoteluri deschise. La nivel de cheltuieli, media a fost undeva la 350 de lei de persoană chetuită pe noapte. Undeva peste 50 de miloane de lei au lăsat doar la cazare. De joi până duminică putem estima 75 milioane au lăsat doar pentru masă, iar distacţia, cheltuielile cu evenimente acelea au fost suplimentare. Cel mai bun an după 2019", a declarat Cristian Bărhălescu, președinte ANAT Sud-Est.
Hotelierii mizează pe faptul că turiştii se vor reîntoarce cu forţe proaspete în perioada următoare, mai ales că vremea se încălzeşte pe litoral.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰