Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Certificatul verde expiră fără doza booster. Doar cei cu doza a treia vor avea mai multă libertate de a circula

De la 1 februarie, expiră certificatul verde pentru persoanele pentru care au trecut mai mult de 9 luni de când şi-au făcut a doua doză de vaccin. Aşa că ar trebui să vă faceţi boosterul înainte de începutul lunii viitoare, ca să aveţi mai multă libertate de a circula.

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 17:54

Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care spune şi că la mijlocul lunii februarie specialiştii se aşteaptă la peste 70.000 de cazuri de COVID într-o singură zi.

"Este vorba despre o decizie a Comisiei Europene în care se comunică statelor membre că certificatul care are ca i scop circulaţia în spaţiul UE este valabil după încheierea schemei de vaccinare pe o perioadă de 270 de zile, iar doza booster prelungeşte pe termen nedefinit perioada acestui certificat. Ştim că folosim acest certificat verde inclusiv în România, de exemplu, când mergem la un restaurant. E o decizie pe care o să o discutam, se va discuta la nivelul guvernului şi CNSU, în funcţie de contextul epidemiologic", a anunţat ministrul Sănătăţii.

Concret, persoanele pentru care au trecut deja nouă luni cu de la prima schemă de vaccinare - pentru aceste persoane trebuie administrată o doză booster până la 1 februarie pentru a avea un certificat verde valabil.

Vezi și

Care sunt regulile în alte țări?

Pe acelaşi subiect

Regulile sunt diferite de la stat la stat. Această obligativitate e valabilă doar pentru circulația între state. Dacă ne referim la Dubai, acolo există deja obligativitatea administrării boosterului dacă au trecut șase luni de la schema primară de vaccinare.

Rafila anunță scenarii sumbre

Ministrul Sănătății a anunțat azi scenarii sumbre pentru jumătatea lunii februarie: putem ajunge la 70.000 de cazuri de infectare într-o singură zi. În acea perioadă, dacă ajungem la scenariu, vorbim de un număr între 7.800 și 43.000 de persoane care ar putea fi internate atunci în spital. Și tot în acea perioadă decesele pot ajunge între 60 și 360 pe zi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Certificatul verde expiră fără doza booster. Doar cei cu doza a treia vor avea mai multă libertate de a circula