Video ChatGPT, din săli de clasă până în instanţă. Cum au ajuns unii parlamentari să redacteze legi cu AI

ChatGPT e consultant în orice domeniu. De la o rețetă rapidă, până la un mesaj aniversar sau chiar un sfat juridic, ți le oferă pe toate în timp record. Însă, cât de corecte sunt aceste informații? Softul nu este perfect și nu poate înlocui specialistul. Iată și un exemplu nefericit: în Parlament, o lege a fost atât de prost scrisă, încât se ia în calcul chiar limitarea folosirii inteligenței artificiale în procesul legislativ.

de Cristi Popovici

la 04.04.2026 , 20:06

Specialist IT: Este o notă de constatare, te invită la poliție ca să-ți dea amenda!

Reporter: Și poți să generezi o contestație, da?

Specialist IT: Apare către instanță, îți ia număr, îți completează tot ce e nevoie!

Articolul continuă după reclamă

Așa arată un soft de inteligență artificială care ia locul unui avocat. A fost creat de Alexandru Toma, absolvent de drept și pasionat de IT. Programul analizează tot felul de documente, de la popriri, amenzi și somații ale ANAF, până la spețe complicate cu litigii comerciale și dă soluții pe loc.

"Probabilitatea de succes este de 35% de a stopa procedura în faza administrativă. [...] Verdictul final, situația este critică și implică un risc financiar personal major", a explicat Alexandru Toma.

Avocații spun că inteligența artificială este un ajutor util, dar poate reprezenta și un pericol. O singură eroare juridică îl poate face inutil în instanță.

"Când e vorba de detalii, de structură, de realizarea demersurilor, nu poți să scapi de avocat, pentrucă avocatul este creat să vină să completeze unde inteligența nu punctează exact în detaliu ce se urmărește de client", a punctat avocatul Cristian Popescu.

Tot mai mulţi elevi se folosesc de ChatGPT pentru teme

Dar inteligența artificială nu îi ajută doar pe cei care au de rezolvat spețe în instanță. Tot mai mulți elevi recunosc că își fac temele cu ajutorul ChatGPT.

Elev: Îi dau o temă și el îmi dezvoltă cât vreau eu. Din cap e mai greu, un pic!

Reporter: Ce zic profesorii? Se prind în momentul în care le dați temele făcute cu ChatGPT?

Elev: Da, au avansat și profesorii.

Profesorii spun că semnele se văd imediat: formulări prea elaborate sau informații care nu apar în manuale.

"Sunt momente în care soluțiile oferite sunt halucinate sau se referă la surse care nu există. […] Dacă te aștepți să nu te folosești de AI tu și să-l prinzi, n-o să poți niciodată. E nevoie să folosești și tu acele unelte", a spus prorectorul Universității Româno-Americane.

AI-ul a ajuns să fie folosit şi în instituţii publice

De la teme la legi, drumul inteligenței artificiale pare tot mai scurt. AI-ul a ajuns deja și în instituții publice.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"După cum era realizat textul, avea un limbaj atipic, nespecific limbajului din legislația românească și probabil că unii colegi de-ai noștri mai folosesc ChatGPT", a spus președintele Comisiei Juridice a Senatului, Ion Rujan.

Aproape jumătate dintre români spun că folosesc inteligența artificială în viața de zi cu zi, iar în rândul tinerilor procentul trece de 65%. Chiar și așa, specialiștii cred că algoritmii pot fi doar un instrument. De la teme și contestații în instanță până la proiecte de lege, deciziile importante trebuie să rămână, în continuare, în mâinile oamenilor.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare corect ca maşinile electrice să aibă parcare gratuită?
Observator » Evenimente » ChatGPT, din săli de clasă până în instanţă. Cum au ajuns unii parlamentari să redacteze legi cu AI