Cherecheş, din nou în atenţia procurorilor. Telefoanele şi calculatoarele fostului edil sunt percheziţionate. Ce vor să afle poliţiştii
Cătălin Cherecheş este din nou în atenţia procurorilor. Telefoanele şi calculatoarele fostului primar din Baia Mare sunt percheziţionate în acest moment, în prezenţa soţiei sale.
Este vorba despre dosarul în care Cătălin Cherecheş este cercetat pentru trecerea frauduloasă a frotierei şi însuşirea frauduloasă a identităţii unei alte persoane. Anchetatorii vor să afle dacă fostul primar din Baia Mare a fost ajutat să fugă din ţară înainte de condamnarea finală şi dacă această fugă a fost premeditată.
E vorba despre dispozitivele ridicate de anchetatori după ce fostul edil a fugit din ţară. În luna decembrie au fost făcute percheziţii în fostul birou de la primărie, dar şi în cele două locuinţe ale lui Cherecheş din Baia Mare. Vor fi verificate şi telefoanele Tabitei Cherecheş, soţia lui Cătălin Cherecheş.
În luna noiembrie, fostul primar Cătălin Cherecheş a părăsit ţara înainte de a primi condamnarea finală de cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, pe la Vama Petea, folosind cartea de identitate a verişorului său aflat în Germania. Acolo a şi fost arestat patru zile mai târziu, iar acum se află încarcerat într-un penitenciar din Munchen.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰