Cinci elevi ai Colegiului Miliar din Constanţa, confirmaţi cu tuberculoză pulmonară. Clădirea a fost dezinfectată
Statul Major al Forţelor Navale anunţă că cinci elevi de la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” au fost confirmaţi cu tuberculoză pulmonară, aceştia fiind luaţi în evidenţa dispensarelor TBC din Iaşi şi Constanţa. Autorităţile sanitare au dezinfectat toate sălile de clasă, sala de mese, grupurile sanitare şi ale spaţii comune, precum biblioteca şi centrul de documentare şi informare.

- Lista gravă a infracţiunilor din dosarul în care este vizat Horaţiu Potra. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Poliția Română dezminte că Georgescu a fost pus de polițiști cu mâinile pe perete. Dialogul cu oamenii legii
Potrivit unei informări a Statului Major al Forţelor Navale, primul caz a fost depistat în luna ianuarie, iar imediat au fost luate toate măsurile necesare pentru tratarea elevului şi limitarea răspândirii infecţiei în rândul instituţiei. Elevul confirmat a fost internat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, unde se află în prezent.
În urma unei anchete epidemiologice efectuată la nivelul colegiului de către Policlinica TBC Constanţa, au fost confirmate încă patru cazuri de tuberculoză. Aceşti elevi au fost internaţi la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Palazu Mare şi Bucureşti.
Toate încăperile liceului au fost dezinfectate
„Din momentul depistării primului caz de TBC, conducerea colegiului a efectuat o serie de dezinfecţii ale tuturor spaţiilor de dormit, claselor şi locului de servire a mesei, indiferent dacă acestea au fost sau nu folosite de elevii depistaţi pozitiv. Luni, 24 februarie, o echipă de la DSP Constanţa a fost prezentă la sediul colegiului şi a efectuat dezinfecţie la toate sălile de clasă, la sala de mese, grupurile sanitare şi spaţiile comune adiacente, bibliotecă şi la centrul de documentare şi informare”, se arată în aceeaşi informare.
- Geografia României va deveni materie separată la liceu. Anunțul ministrului Educației
- Cum au procedat părinții care nu și-au putut lua concediu în vacanța de schi a copiilor. Prețurile la afterschool
- Fenomen îngrijorător în şcolile din România. Numărul profesorilor calificaţi scade de la an la an
- Calificative în loc de note pentru elevii de liceu la disciplinele opţionale, pentru a descuraja fuga după note
- Gadgetul nelipsit din ghiozdanul copiilor din generaţia Alpha. Avertismentul psihologilor: "Face foarte multe crize...
Marţi, 25 februarie, reprezentanţii DSP au revenit pentru a dezinfecta şi toate spaţiile de odihnă şi spaţiile adiacente din interiorul pavilioanelor destinate cazării. Tot în cursul acestei vacanţe se va efectua şi dezinfecţia tuturor celorlalte spaţii în care îşi desfăşoară activitatea întregul personal al colegiului.
Toate măsurile sanitare au fost luate sub coordonarea Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi a structurii epidemiologice din cadrul Spitalului Militar Constanţa.
Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” monitorizează constant starea de sănătate a elevilor internaţi în spitalele de specialitate şi continuă colaborarea cu autorităţile sanitare pentru a asigura un mediu sigur pentru întregul personal al colegiului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰