Video Cine rămâne fără funcţie după moartea minerilor în cariera din Gorj. Corpul de control al ministerului Energiei, trimis la CE Oltenia
Val de anchete şi demiteri după tragedia din Gorj. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ajuns aseară acolo şi a anunţat cine rămâne fără funcţie după moartea minerilor. Iar dacă imediat după accident managerul Complexului Energetic Oltenia dădea vina pe muncitori că s-au urcat în camion, la câteva ore distanţă s-a scuzat pentru declaraţia nefericită, pusă pe seama faptului că este inginer şi nu e un bun comunicator.
Luat de val, managerul CEO găsise vinovaţii cu mult înainte de a face anchetă.
Daniel Burlan, managerul Complexului Energetic Oltenia: Echipa de intervenţie s-a deplasat spre sediul subunităţii într-un mediu de transport neadecvat, care era destinat pentru transport marfă.
Nu am pus eu 25 de persoane într-un mijloc de transport.
Deci sunteţi de vină sau nu?
- "Oamenii au fost sufocaţi, au căzut unii peste alţii". Colegii minerilor morți în tragedia din Gorj fac...
- „Cum, mă, cum să fie mort? Cum să fie mort?" Fratele unuia din minerii morți în accidentul din Gorj răpus de...
- Ce au descoperit polițiștii în vehiculul răsturnat, care a dus la moartea a trei mineri, în Gorj. Ministrul...
Nu pot să fiu eu de vină.
Oamenii s-au revoltat:
E ruşine din partea lui ca persoană, ca om, ca director, ca manager.
E viaţa noastră în pericol.
Unde este managerul?
La căldură!
Până seara managerul a avut timp să se gândească mai bine şi să se ... răzgândească.
Daniel Burlan, managerul Complexului Energetic Oltenia: Scuze pentru declaraţile de astăzi care au fost interpretate altfel de cum am vrut eu să fie dată. Recunosc că nu sunt un bun comunicator.
Ministrul Energiei a venit de la Bucureşti cu lista demiterilor deja stabilită
Virgil Popescu, ministrul Energiei: Am cerut deja conducerii companiei compelului energetic Oltenia schimbarea de urgență de mâine a directorului sucursalei miniere, a directorului EMC-ului și a directotului carierei, șeful carierei de la Jilț Sud. Mie mi se pare normal ca cei care răspund de acest lucru să-şi piardă funcţiile.
Managerul CEO nu-şi simte scaunul ameninţat.
Daniel Burlan, managerul Complexului Energetic Oltenia: Cred că complexul trebuie să-şi continue activiatatea şi este nevoie poate, nu ştiu de persone responsabile. Eu sunt o persoană responsabilă.
Corpul de control al ministerului Energiei, trimis la CE Oltenia
La Gorj va ajunge azi şi corpul de control al Ministerului Energiei. În plus...
Virgil Popescu, ministrul Energiei: Fac un apel public la cei care răspund de securitatea în muncă, în toate industriile din România să verifice începând de mâine absolut toate normele ca să se respecte normele de securiatate în muncă.
Tragedia pune în mişcare un adevărat val de anchete, de la cea a poliţiei până la cea a Inspectoratului Teritorial de Muncă.
George Romanescu, șef ITM Gorj: Sancțiunile pot fi destul de mari, dar nu vorbim aici de sancțiuni, urmează o cercetare făcută de către ITM, să vedem cauzele acestui eveniment.
Minerii care au scăpat cu viaţă din accident sunt în afara oricărui pericol, iar câţiva dintre ei au fost deja externaţi din spital.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰