Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce au descoperit polițiștii în vehiculul răsturnat, care a dus la moartea a trei mineri, în Gorj. Ministrul Energiei anunță demiteri

29, 38 și 48 de ani. Sunt vârstele pe care le aveau cei trei mineri care și-au pierdut viața în cumplitul accident în localitatea Mătăsari. Alte 13 persoane au ajuns la spital, după ce vehiculul cu care erau cărați s-a răsturnat şi a căzut de pe un pod înalt, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexul Energetic Oltenia. 

de Redactia Observator

la 17.01.2023 , 22:21

Ce au descoperit polițiștii în vehiculul răsturnat, care a dus la moartea a trei mineri, în Gorj. Ministrul Energiei anunță demiteri

Poliția Gorj a anunțat că a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate în muncă în urma accidentului produs marți la cariera Jilț Sud, informează reporterul Observator Diana Speretoiu. 

Ce au găsit polițiștii în vehicul

Potrivit IPJ Gorj, din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 13.30, un bărbat de 51 de ani, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilț, în care erau transportați angajați ai carierei miniere, a pierdut controlul la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferență de circa 3 metri de sol.

Articolul continuă după reclamă

Polițiștii au stabilit faptul că, în interiorul autoutilitarei, la momentul producerii incidentului, pe lângă muncitori, se mai aflau și două tuburi metalice de acetilenă.

Pe acelaşi subiect

În urma evenimentului, a rezultat rănirea a nouă persoane și decesul a trei bărbați, de 29, 38, respectiv 48 de ani, susțin polițiștii. Șoferul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, urmând să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul.

Ministrul Energiei anunță demiteri

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a deplasat la Gorj și a anunțat pe pagina sa de Facebook că tragedia de la cariera Jilț Sud, în urma căreia trei persoane au murit, nu poate să rămână fără răspuns și vor fi demiteri. 

„O gravă tragedie a răpit astăzi trei vieți la Complexul Energetic Oltenia. Este cumplit. Gândurile mele sunt alături de familiile îndurerate și mă rog să aibă putere în lupta cu durerea care îi încearcă. Accidentul s-a soldat inclusiv cu rănirea altor muncitori din cadrul complexului. Nu putem lăsa o asemenea tragedie fără răspuns”, a scris marți seara pe Facebook Virgil Popescu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Ce au descoperit polițiștii în vehiculul răsturnat, care a dus la moartea a trei mineri, în Gorj. Ministrul Energiei anunță demiteri