Antena Meniu Search
x

Video Cine vrea să încondeieze ouă în stil bucovinean poate lua lecţii direct de la experţii suceveni

Paştele se apropie cu paşi repezi, iar gospodarii caută deja inspiraţie pentru a se pregăti cum se cuvine pentru sărbătoare. În Suceava, meşterii populari îşi expun nu numai produsele, dar şi tehnicile. Cine vrea să încondeieze ouă în stil bucovinean, poate lua lecţii direct de la experţi. Însă există destule produse care pot fi cumpărate de-a gata.

de Redactia Observator

la 12.04.2022, 08:28

Vezi și

Târgul "Produs în Bucovina" a adunat zeci de producători tradiţionali şi meşteri iscusiţi. Aceştia au umplut coşurile sau vitrinele cu produse culinare. 

Claudia Bălan, reprezentant asociație: Produse de post, zacuscă și dulcețuri, miere de albine cu produse din pește. De săptămâna viitoare vor veni mai mulți producători cu produse lactate, carne, prăjituri. 

Cei care vizitează târgul bucovinean au ocazia să se aleagă cu un suvenir, dar şi cu învăţături utile. La târg sunt invitaţi 25 de meşteri populari, care vor dezvălui în spațiul expozițional, secrete şi tehnici de realizare a obiectelor tradiţionale. 

Eutasia Rusu, reprezentant Centrul Cultural Bucovina: Meşteşugurile specifice acestei zone cum ar fi prelucrarea pieilor, industria casnică, textilă, olăritul dar nu în ultimul rând încondeiatul ouălor.

Vizitatorii pot vedea câtă migală presupune încondeierea unui ou, dar şi de ce au nevoie pentru a face acasă unul asemănător. 

Victoria Fondiur, meșter popular: Ceară naturală de albină curată şi de instrumentul care se numește chişiţă. Ceara trebuie să fie foarte fierbinte că dacă nu e fierbinte, nu poți lucra. 

Ca în fiecare an, vizitatorii au rămas încântaţi. 

Vizitatoare: Foarte bune, avem produse bune în partea asta a Bucovinei. În general cumpăr de aici produse pentru Paşte. Ai de unde alege, diverse sortimente.

Vizitatoare: Sunt foarte frumaose se vede că sunt făcute cu multă dragoste. 

Târgul "Produs în Bucovina" va rămâne deschis până pe întâi mai. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Cine vrea să încondeieze ouă în stil bucovinean poate lua lecţii direct de la experţii suceveni