Video Clipe de groază pe un șantier din Timișoara. Cofragul unui planşeu s-a prăbușit în timp ce muncitorii turnau beton la o parcare supraterană
Accident de muncă pe un şantier din Timişoara. În timp ce o echipă de muncitori lucra la ridicarea unei construcţii, o bucată din planşeul unei clădiri s-a prăbuşit. Oamenii tocmai turnau beton. Unul dintre muncitori a fost rănit la spate, iar colegii săi au sunat imediat la 112. Medicii de la SMURD i-au acordat primul ajutor.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei nouă dimineaţa.
Pompierii au fost anunţaţi prin apel la 112 că pe un şantier de pe Calea Torontalului s-a prăbuşit cofragul unui planşeu de la etajul 1, în timp ce muncitorii turnau beton.
Patron firmă: Probabil a cedat un element de construcţie, o grindă, un bob, ceva de genul ăsta, doar cu asta ne ocupăm. Fiind accident se mai întâmplă, ce să zic.
Un muncitor rănit de planșeu a fost rănit
- China şi-a lansat oficial cel de-al treilea portavion. Nava va putea propulsa aeronave în aer cu ajutorul unei...
- ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 4 morți din Iași. Bărbații, simpli muncitori, nu au avut nicio...
- Şoferiţa vinovată se relaxa la mall după accidentul cu 4 morţi din Iaşi. Poliţiştii au ridicat-o de la...
- "Am crezut că dorm, dar ei dormeau de tot". Bărbaţi găsiţi morţi în hala unei ferme din Vaslui. Focul făcut...
- Prima hartă a tuturor ţevilor de sub Bucureşti. Subteranul încă ascunde surprize pentru muncitori
În total, 15 muncitori lucrau la o parcare supraterană ce aparţine de o clădire de birouri. Unul dintre muncitori a fost rănit uşor şi acuza dureri de spate. Victima a refuzat transportul la spital.
Pavel Kasai, ITM Timiș: Se turna beton pentru planşeul de la etajul 1, rezistenţa făcută pentru a susţine acest planşeu a fost foarte slabă şi practic s-a prăbuşit acest planşeu peste muncitori.
Poliţiştii şi inspectorii de la ITM fac cercetări pentru a determina cauzele producerii incidentului.
Pavel Kasai, ITM Timiș: Dacă constatăm că s-au produs nişte greşelu şi nu şi-au luat toate măsurile privind securitatea, sănătatea, munca acolo firma va fi sancţionată.
Inspectoratul Teritorial de Muncă spune că firma va fi monitorizată o perioadă de timp şi va lua toate măsurile legale pentru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰