Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comisia pentru Statut a aprobat proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor a adoptat marți, cu majoritate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari

de Redactia Observator

la 13.05.2015 , 09:25

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor a adoptat marți, cu majoritate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari. 

"Comisia pentru Statut a votat cu majoritate de voturi raport de adoptare, cu modificări", a declarat Marton Arpad.

El a adăugat că nu a fost modificat cuantumul, acesta rămânând conform proiectului de lege.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit unor surse parlamentare, în proiect, comisia a introdus un amendament care prevede că, în cazul în care sunt condamnați penal, parlamentarii își vor pierde pensia specială.

Proiectul de lege va fi trimis spre dezbatere plenului celor două Camere.

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus la Parlament după ce inițiatorii au strâns 256 de semnături pentru susținerea lui atât din arcul majorității guvernamentale, cât și de la Opoziție.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Comisia pentru Statut a aprobat proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari