Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Concluzia judecătorilor în cazul Vlad Obu. Victimele, duse în pragul unei "sclavii moderne". Fetele erau supuse unor chinuri de neimaginat

Sclavie modernă - este concluzia judecătorilor după ancheta care îl vizează pe Vlad Obu, arestat pentru 30 de zile săptămâna trecută. Detalii şocante ies la iveală din motivarea arestării: victimele sale au fost aduse treptat într-o poziţie de inferioritate, dependenţă psihică şi obedienţă. Două dintre tinerele implicate ar fi pierdut sarcinile tocmai din cauza agresiunilor la care au fost supuse. 

de Redactia Observator

la 21.06.2023 , 09:13

În urmă cu o săptămână, Vlad Obu a fost a fost luat pe sus din trafic şi dus la vila sa pentru percheziţii. După ore în şir de audieri la sediul DIICOT Cluj, s-a dispus măsura arestării lui pentru 30 de zile. Avându-i drept modele pe fraţii Andrew şi Tristan Tate, împreună cu alţi trei indivizi, consideraţi „soldaţi “ ai săi, ar fi constituit un grup infracţional, cu scopul de a racola fete prin metoda „loverboy“ şi a le obliga să facă videochat. 

Potrivit magistraților clujeni, cei 4 inculpaţi au încercat să-şi "fidelizeze" victimele obligându-le să se tatueze cu numele sau cu cuvintele "toy" sau "dog" pe diferite părţi ale corpului. Victimele lui Vlad Obu au fost supuse unor abuzuri de neimaginat, pe care judecătorii le-au catalogat drept o formă de sclavie modernă. Mai multe de-atât, două dintre tinere, care ar fi fost însărcinate, ar fi pierdut sarcinile în urma tratamentelor primite din partea lui Obu. 

Vlad Obuzic este un client mai vechi al justiției, din cazierul acestuia reieșind că a fost condamnat în trecut la 1 an şi 3 luni închisoarea pentru comiterea unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Concluzia judecătorilor în cazul Vlad Obu. Victimele, duse în pragul unei "sclavii moderne". Fetele erau supuse unor chinuri de neimaginat