Contrabandă cu ţigări, în autoutilitara cu... pantofi! Unde a ascuns un sucevean aproape 200.000 de ţigarete
Poliţiştii din Suceava au descoperit, într-un perete dublu al unei autoutilitare care transporta încălţăminte, aproape două sute de mii de ţigarete. Şoferul a fost reţinut fiind acuzat de contrabandă calificată, maşina a fost sechestrată, iar ţigările confiscate, informează News.ro
Suceava: Aproape 200.000 de ţigarete ascunse într-un perete dublu al unei autoutilitare care transporta încălţăminte, şoferul fiind reţinut
Poliţiştii din Suceava au descoperit, într-un perete dublu al unei autoutilitare care transporta încălţăminte, aproape două sute de mii de ţigarete. Şoferul a fost reţinut fiind acuzat de contrabandă calificată, maşina a fost sechestrată, iar ţigările confiscate, informează News.ro
Poliţiştii din Suceava au oprit, pe DN 17 A, pe raza comunei Suceviţa, o autoutilitară condusă de un bărbat de 26 ani, care a declarat că transportă încălţăminte şi tălpi de încălţăminte.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au observat diferenţe între dimensiunea interioară a autoutilitarei raportată la cea exterioară, fapt pentru care au procedat la conducerea acesteia la sediul Poliţiei.
”După o cercetare amănunţită, a rezultat că în interiorul autoutilitarei era creat un spaţiu suplimentar (perete dublu), în care se aflau depozitate mai multe cutii din carton conţinând pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară, care au fost introduse printr-un capac tăiat în partea de mijloc a cupolei. În interiorul autoutilitarei au fost descoperite 197.640 de ţigarete”, anunţă Poliţia Română.
Poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru contrabandă în forma calificată.
De asemenea, s-a instituit sechestru asupra autoutilitarei, fiind confiscate şi ţigările.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰