Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copaci prăbușiți în București, în urma episodului de vreme rea. Capitala e sub cod galben

Întreaga ţară a fost lovită de un nou episod violent de vreme rea! În Capitală, probleme mari au fost din cauza vântului puternic. Mai mulţi copaci au fost doborâţi, zeci de maşini au fost avariate, iar circulaţia tramvaielor a fost paralizată din cauza arborilor prăbuşiţi peste şine.

de Redactia Observator

la 23.02.2019 , 10:20

Întreaga ţară a fost lovită de un nou episod violent de vreme rea! În Capitală, probleme mari au fost din cauza vântului puternic. Mai mulţi copaci au fost doborâţi, zeci de maşini au fost avariate, iar circulaţia tramvaielor a fost paralizată din cauza arborilor prăbuşiţi peste şine. Oamenii abia au reuşit să se deplaseze contra vântului, în plus, şi frigul le-a dat bătăi de cap. Bucureştiul rămâne până după amiază sub cod galben de vreme rea.

Vântul a suflat cu putere peste Capitală şi a pus la pământ mai mulţi copaci. Unii au căzut pe carosabil, alţii peste autoturisme sau pe şinele de tramvai.

Pe bulevardul Basarabia circulaţia a fost dată peste cap zeci de minute. Probleme au fost şi pe şoseaua Crângaşi. Rafalele violente au smuls liniile de tensiune, iar tramvaiele au stat pe loc mai bine de oră. Pompierii militari au intervenit şi pe Calea Călăraşi.

Vezi și

Iar pe strada Barbu Văcărescu scheletul metalic al unui panou publicitar a fost doborât. Doar o minune a făcut ca nimeni să fie în zonă, unde se află un supermarket.

Pe trotuare, pietonii au avut de trecut testul echilibrului. În plus, vântul puternic a făcut ca temperatura resimţită să coboare chiar şi până la -10 grade cCelsius.

Ieri, după ora 16, în Capitală a început şi să ningă. Spre seară, fulgii de zăpadă s-au mai rărit. Însă, în combinaţie cu frigul şi cu stropii de ploaie, s-a format şi un strat de gheaţă, mai ales pe autoturisme.

Bucureştiul este sub cod galben de vânt puternic până astăzi la ora 16.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Copaci prăbușiți în București, în urma episodului de vreme rea. Capitala e sub cod galben