Antena Meniu Search
x

Copilul din Rădăuți care a lovit mașina Poliției a mai fost prins la volan și în trecut

Imagini incredibile pe o şosea din Rădăuţi! Două maşini de poliţie au urmărit un autoturism condus de un băiat de 14 ani. În cursa nebună, adolescentul a lovit autospeciala în care erau agenţii, apoi a reuşit să fugă şi nu a fost găsit nici până acum.

Vezi și

Imagini incredibile pe o şosea din Rădăuţi! Două maşini de poliţie au urmărit un autoturism condus de un băiat de 14 ani. În cursa nebună, adolescentul a lovit autospeciala în care erau agenţii, apoi a reuşit să fugă şi nu a fost găsit nici până acum.

La volanul maşinii furate de acasă, băiatul de 14 ani a pornit într-o cursă nebună pe străzile oraşului Rădăuţi. A lovit un autoturism, dar şi-a continuat drumul ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar sub ochii poliţiştilor.

Poliţiştii au încercat să blocheze maşina în care se aflau trei băieţi. În acel moment, adolescentul a pierdut controlul volanului şi a intrat în autospeciala poliţiei, după care s-a izbit de un stâlp electric. Un politist a fost rănit uşor în impact.

În ciuda impactului violent, băiatul de 14 ani a ieşit pe picioarele lui din maşină şi a fugit. Nu a fost găsit până acum.

În urmă cu un an, băiatul a mai fost prins la volan, dar atunci nu a putut fi tras la răspundere. Acum se va alege cu un dosar penal pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Copilul din Rădăuți care a lovit mașina Poliției a mai fost prins la volan și în trecut