Un adolescent s-a înecat la o piscină din Târgu Mureş, deşi zona era supravegheată de salvamari
O bălăceală alături de prieteni s-a sfârşit tragic pentru un copil de 15 ani din Târgu Mureş. Băiatul s-a înecat într-un bazin al unui complex de agrement, deşi ştia să înoate.
O bălăceală alături de prieteni s-a sfârşit tragic pentru un copil de 15 ani din Târgu Mureş. Băiatul s-a înecat într-un bazin al unui complex de agrement, deşi ştia să înoate. Şi, mai mult decât atât, zona era supravegheată de salvamari, potrivit celor care o administrează. Copilul a dispărut brusc din rândul amicilor, însă nimeni nu şi-a dat seama iniţuial unde este.
Au trecut 10 minute până când a fost descoperit întâmplător pe fundul bazinului, prea mult pentru ca organismul său să mai reziste.
Un medic şi un pompier care se aflau în zonă i-au acordat primul ajutor, dar adolescentul s-a stins câteva ore mai târziu, la spital.
Alarma s-a dat în jurul orei 17. Cei cinci prieteni, toţi cu vârste între 10 şi 15 ani, abia veniseră la complexul de agrement din Târgu Mureş.
- A fost găsit Alexandru, băiețelul din Iași care a dispărut în drum spre școală
- Alexandru, băiatul din Iaşi care a dispărut ieri în drum spre şcoală, a fost găsit de polițiști
- Cazul băiatului de 16 ani mort de peritonită. Președintele Colegiului Medicilor, discuție cu chirurgul care a...
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
S-au aruncat direct în bazinul mare, unde apa are o adâncime de 1,8 metri. În scurt timp, au observat că unul dintre ei lipseşte. Nimeni nu a bănuit însă că băiatul, care ştia să înoate, se înecase.
Salvatorii nu au fost alertaţi decât târziu, abia atunci când copilul inconştient a fost observat întâmplător pe fundul piscinei.
Un medic şi un pompier aflaţi în timpul liber au sărit în ajutor.
Copilul de 15 ani a fost dus de urgenţă la spital.
După ce a stat câteva ore la Terapie Intensivă, inima sa a cedat. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar deocamdată nu este nicio persoană vizată.
O anchetă trebuie să stabilească acum cum s-a produs tragedia şi dacă se putea interveni mai repede.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰