Copilul de nouă ani care şi-a ucis bunica, refuzat de trei şcoli şi de vecini. Decizia luată de mama sa
Cazul băiatului care şi-a ucis bunica arată clar incompentenţa statului de a oferi ajutor unui copil de nouă ani. Trei şcoli l-au refuzat până acum, deşi luni la rând a trecut prin expertize psihologice şi psihiatrice, iar rezultatele arată că trebuie integrat în colectivitate.
Cazul băiatului care şi-a ucis bunica arată clar incompentenţa statului de a oferi ajutor unui copil de nouă ani. Trei şcoli l-au refuzat până acum, deşi luni la rând a trecut prin expertize psihologice şi psihiatrice, iar rezultatele arată că trebuie integrat în colectivitate.
"Acest copil ar trebui sa stea un an de zile, să i se asigure şcolarizarea acasă. Vorbim totuşi de o crimă!", este reacţia părinţilor atunci când află povestea băiatului de nouă ani. Până acum, în trei şcoli elevul a fost respins de părinţi şi de profesori.
După ce a încheiat anul şcolar la Şcoala 19, oficial, mama a încercat să îi mute pe cei doi băieţi la Şcoala 45. Acolo, se pare ca nu au avut destule locuri la clasa a doua, aşa ca au mers mai departe. Au ajuns la Şcoala 5, unde iniţial nu au fost probleme, dar ulterior s-au descoperit nereguli la documentele de transfer.
Inspectoratul Şcolar din Bucureşti le-a propus părinţilor încă o variantă: să încerce şi la o a patra şcoală. Pentru a evita încă un şoc, mama a refuzat. Ştie că va fi primit într-un mediu ostil copilului. Aşa că inspectorii aşteptă acum o decizie a părinţilor elevului. Unde şi ce formă de şcolarizare vor să primească. La domiciliu sau în învăţământul de masă. Consiliul pentru Combaterea Discrimării vine cu o propunere.
Csaba Asztalos, presedinte CNCD: Eu nu cred în aceste cauze, una că nu au locuri, una că nu s-a solicitat transferul, cauza reală ţine de fapta pe care a săvârşit-o acest copil. Dacă specialiştii au ajuns la concluzia aceasta, acest copil trebuie integrat în învăţământul de masă, e dreptul lui.
Dar ceilalţi părinţii nu vor să audă asta. Daniela are un copil care ar fi trebuit să fie coleg cu elevul care şi-a ucis bunica. Povesteste că tot colectivul l-a respins.
DANIELA, mama: Conducerea şcolii îl acceptă, era o decizie de la inspectorat. Nu va fi acceptat de elevi și de parinti, copilul nu se va integra, probabil va fi amenințat, instigat.
Asta chiar dacă, toata vara, elevul de clasa a patra a fost evaluat psihologic şi psihiatric de către specialişti. Din septembrie, a început şi şedinţele de psihoterapie. Individuale, dar şi împreună cu familia.
STEFANIA CORALIUC, şef Serviciu DGASPC Sector 1: Cine va fi vinovat daca acest copil va face rau unui coleg la școala? Asta este ideea, ca aceasta intrare in scoala a copilului sa se faca controlat, sa aiba in monitorizare copilul in permanenta, oricâte măsuri am lua, nu putem sa prevedem absolut tot.
Respinşi în comunitatea de la şcoală, respinşi şi de vecinii din cartier, mama şi cei doi copii au plecat din apartamentul în care trăiau.
OLGUTA, vecina: Vrea sa izoleze copiii de atmosfera din cartier. E un singur vecin, care s-ar simti deranjat.
Apartamentul din Bucureşti a fost pus la vânzare, povestesc vecinii. Până acum, familia nu a vrut să comenteze public situaţia printre care trece.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰