Video Coşmarul trăit de adolescenta de 13 ani din Sighetu Marmaţiei. A fost drogată non-stop de bărbatul care intenţiona să o exploateze sexual
Adolescenta din Sighetu Marmaţiei găsită după şapte zile de căutări a refuzat să se întoarcă în casa părinţilor. A fost descoperită întâmplător de un poliţist local în casa unui individ de 34 de ani. În urma analizelor medicale, anchetatorii au descoperit că fata a fost violată. Potrivit unor informaţii, individul ar fi şantajat-o în trecut şi ar fi ameninţat-o că publică imagini indecente cu ea. Bărbatul a fost reţinut iar adolescenta abuzată a fost internată la un centru special de îngrijire.
Surse din anchetă spun că fata s-ar fi certat cu părinţii şi a decis să plece de acasă. Cum vorbea de ceva timp cu bărbatul de 34 de ani, acesta a profitat de acest moment şi a luat-o la el acasă. Se pare că bărbatul o droga non-stop şi că adolescenta era pregătită pentru a fi exploatată sexual în străinătate.
Filmul unei dispariţii suspecte
După şase zile de căutări impresionante cu elicoptere, drone si bărci, Sara Melinda a fost găsită. Era în centrul oraşului Sighetu Marmaţiei, într-o locuinţă insalubră, casa unui individ de 34 de ani. Un bărbat i-a spus şefului poliţiei locale că ar fi zărit-o pe fată. Fără armă şi îmbrăcat în civil, agentul a mers în zona indicată. A găsit-o pe copila de 13 ani in casa individului. Stătea pe o saltea, pe podea. Fata a sărit în braţele salvatorului.
Florin Ciobanu, șef la Poliția Locală din Sighetu Marmației: Când am găsit-o, prima ei reacţie a fost să vină la mine, să cuprindă pe cineva în braţe. Se vedea că era foarte speriată şi probail traumatizată. Când am găsit-o, sincer, mi s-a blocat inima, nu mi-a venit să cred că este ea acolo. M-am bucurat enorm când am găsit-o.
- "Am văzut când a dus-o. A dus sute de fete aşa". Cum a ajuns copila de 13 ani, care a dispărut timp de 6 zile...
- Fata găsită după 6 zile de căutări a fost violată. Mărturia poliţistului salvator: "Era foarte speriată şi...
- Fata dispărută în Sighetu Marmației a fost găsită pe o saltea, traumatizată, lângă un individ dubios: "Se...
- Fata dispărută în Sighet și găsită după 7 zile ar fi fost sechestrată. Copila a sărit în brațele...
La fel de mult s-a bucurat şi familia fetei. Încă marcată de ultimele zile în care nu au avut nicio veste de la Sara Melinda, mama ei a transmis un mesaj de mulţumire, imediat după aflarea veştii că adolescenta a fost găsită.
Mama Sarei: Mulţumim tuturor celor care, într-o strânsă colaborare, au dus la acest mare succes. Sperăm să ne fie bine în curând şi vă rog să aveţi grijă de copiii dumneavoastră.
Adrian Mândru, purtător de cuvânt DGASPC Maramureș: În prezent, minora se află la centrul de îngrijire în regim de urgenţă Sighetu Marmaţiei unde beneficiază de toate serviciile de specialitate oferite într-un astfel de centru. Urmează ca în cursul zilei de astăzi, specialiştii DGASPC Maramureş să iniţieze valoarea psihosocială.
Agresorul a fost reţinut
Individul în casa căreia se afla fata a fost încătuşat de poliţişti şi dus la audieri. Seara trecută a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației cu propunere de arestare preventivă.
Florin Ciobanu, șef la Poliția Locală din Sighetu Marmației: În aceea locaţie stătea fetiţa împreună cu o anumite persoană care o ţinea. Nu ştim încă în ce măsură o ţinea cu forţa, era sechestrată fetiţa sau stătea de bună voie. Deşi, din primele declaraţii reiese că ambele variante sunt reale.
Agenţii verifică dacă cei doi se cunoşteau. Potrivit unor informaţii, fata şi individul ar fi vorbit prin mesaje. Copila i-ar fi trimis bărbatului poze indecente, iar acesta ar fi şantajat-o că le face publice. Potrivit primelor concluzii medicale, cei doi au intretinut raporturi sexuale. Nu se ştie dacă individul a agresat-o pe copilă.
Oricum ar fi va fi acuzat de viol pentru ca potrivit unei noi legi orice relaţie sexuale cu un minor sub 16 ani este considerată viol dacă diferenţa de vârstă este mai mare de 5 ani. Vecinii spun că nu este prima data când individul ar ţine fete captive acasă.
Martor: Nu am ştiut că el poate să obstrucţioneze, să o ţină închisă într-o cameră. A fost drogată. Am văzut când am dus-o, că el era sub înfluenţa drogurilor. Nu numai pe asta a dus-o, a dus sute de fete aşa.
Vecini: A venit cu bagaje, cu ceva saci.
- Fata?
- Da, sigur şi cu el. Împreună au venit, au tras ceva căruţ. A mai adus el acum câţiva ani şi a ţinut-o şi a bătut-o în casă.
- Un hoţ, fură, ameninţă, nopatea umblă pe aici, de la vecini a furat lemne.
Nu se ştie cum şi de ce dar niciunul din vecinii care au văzut o pe fată nu a făcut legătura cu cazul atât de mediatizat. Şi asta deşi sute de oameni au răscolit micul oraş în căutarea ei. Mai mult, în weekend perete in perete cu locuinta unde era fata a avut loc o mare petrecere a liberalailor, la care au participat seful senatului Nicolae Ciucă, fostul ministru de interne Lucian Bode, mnistrul Justitiei Alina Gorghiu şi ministrul Culturii Raluca Turcan.
Fata a dispărut de acasă marţi, 7 noiembrie. Camerele de supraveghere din oraş au surprins-o cum a plecat de acasă şi cum ajunge chiar în zona centrală, în miezul zilei. Reapare la ora 17, într-un mic magazin de unde îşi cumpără doar o sticlă cu apă. Este singură şi nu cere ajutor. Dar între cele două moment nu mai are geacă. În aceiaşi zi, părinţii au dat alerta.
Mama Sarei: Orice s-a întâmplat, se rezolvă! Indiferent de situaţie, toate se rezolvă! Te aşteptăm!
Sara este acum la spital şi primeşte consiliere psihologică. Potrivit surselor Observator copila de 13 ani prezintă leziuni la ambele mâini.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰