Antena Meniu Search
x

Video Fata dispărută în Sighetu Marmației a fost găsită pe o saltea, traumatizată, lângă un individ dubios: "Se vedea că era foarte speriată"

După şase zile de căutări disperate, fetiţa de 13 ani dispărută în Sighetu Marmaţiei, a fost găsită. Un poliţist local a descoperit-o întâmplător într-o clădire din centrul oraşului. Adolescenta ar fi fost ţinută captivă de un individ cu antecedente, bănuiesc autorităţile. Potrivit surselor Observator, fata are şi câteva răni pe mâini.  Culmea, sâmbătă, în aceeaşi clădire, era organizată o întrunire a tinerilor liberali, la care ar fi participat inclusiv preşedintele PNL Nicolae Ciucă, împreună cu angajaţi din SRI şi SPP.

de Redactia Observator

la 13.11.2023, 19:02

Vezi și

În spatele unei uși a fost găsită fata dispărută, la aproape o săptămână de când a dispărut. Chiar şeful Poliţiei Locale din Sighetu Maramaţiei a ajuns acolo, după un pont primit din partea unui localnic. În camera insalubră, fetiţa de 13 ani stătea speriată pe o saltea. 

  • Florin Ciobanu, șef Poliția Locală Sighetu Marmației: Am intrat la locaţia respectivă, o locaţie destul de ciudată, întunecoasă, o locuinţă improprie pentru oricine. Condiţii nepotrivite. Iar când am găsit-o, prima ei reacţie a venit la mine să cuprindă pe cineva în braţe. Se vedea că era foarte speriată şi probabil traumatizată de situaţia în care era.

Fata, găsită lângă un bărbat de 34 de ani, cunoscut pentru comportamentul violent

În aceeaşi încăpere era şi un bărbat în vârstă de 34 de ani, cunoscut în zonă pentru comportamentul violent. Poliţistul l-ar fi convins să deschidă uşa. 

  • Florin Ciobanu, șef Poliția Locală Sighetu Marmației: Nu ştim încă în ce măsură o ţinea, sechestrată sau stătea de bună voie, deşi din primele declaraţii ambele variante reies că-s reale. Nici fata nu-şi dorea în primă fază să se întoarcă acasă, probabil din cauză că era foarte, foarte speriată. 

În locuinţa bărbatului, ar fi fost aduse de-a lungul timpului mai multe fete, spun vecinii. 

  • Vecin: Nu ştiu ce să vă spun dacă a fost de bună voie, pentru că el a mai adus o fată şi a ţinut-o forţată aici. 
  • Vecin: Se droga, bea, fura. Era un dezastru. A făcut repetate... mie mi-a golit garajul de mii de euro. Maşina toată mi-a găurit-o şi a bătut cu cuţitul.
  • Vecină: Deci e un hoţ, fură, ameninţă, noaptea umblă pe aici. De la vecini a furat lemne, de la celălalt vecin a furat brichete.

Şase zile, poliţişti şi localnici au căutat-o pe fata din Sighetu Marmației, inclusiv cu drone

 A fost pusă în discuţie chiar şi o recompensă de 10.000 de euro pentru cel care o găseşte pe copilă. 

Fetiţa de 13 ani a fost examinată de medici. Potrivit surselor Observator, prezintă câteva leziuni pe mâini. 

În aceeași clădire unde a fost găsită fata, sâmbătă, ar fi avut loc o întâlnire a tinerilor liberali din Maramureş, la care ar fi participat inclusiv Nicolae Ciucă, împreună cu angajaţi din SRI şi SPP

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Fata dispărută în Sighetu Marmației a fost găsită pe o saltea, traumatizată, lângă un individ dubios: "Se vedea că era foarte speriată"