Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Credincioşii, revoltaţi după ce ÎPS Teodosie a inventat postul pentru propria persoană. "Nu se face după cum vrea preasfinţitul"

Credincioşii ortodocşi din Constanţa sunt chemaţi să ţină trei zile de post, începând de astăzi. Îndemnul vine de la Înalt Preasfinţitul Teodosie, în săptămâna în care urmează să fie judecat pentru răzvrătire în faţa Sfântului Sinod. Dar la aceeaşi reuninune va cere şi ridicarea la rang de Mitropolie a Arhiepiscopiei Tomisului. 

de Cristina Niță

la 26.02.2024 , 20:16

Ordinul privind postul special a fost transmis tuturor bisericilor din Constanţa. Preoţii au primit însărcinarea de a-i înştiinţa pe enoriaşi.

Cristina Niţă, reporter Observator: Arhiepiscopia Tomisului spune că cele trei zile de post şi slujbe speciale au fost instituite la solicitarea credincioşilor pentru îndeplinirea dorinţei de pace, rânduială şi descoperirea adevărului.

Ce spun credincioşii despre îndemn

Vezi și

Unii credincioşi au fost receptivi. Alţii nu au înţeles rostul postului.

Pe acelaşi subiect

Femeie: Cred că mai degrabă a fost o rugăminte, nu un imperativ. Astfel încât, dacă eu consider că pentru sufletul meu este bine, ceea ce consider, atunci, da.

Femeie: Nu se face post după cum vrea preasfinţitul de Constanţa. Dar eu ştiu, nu ştiu, eu ştiu că încă nu suntem în post.

Îndemnul la post vine într-un moment important pentru Arhiepiscopul Tomisului.

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: Să rugăm pe Dumnezeu să se facă voia Sa pentru că eu merg la adunarea naţională bisericească şi la Sfântul Sinod.

Pentru ce va fi judecat Teodosie la Sfântul Sinod

Sfântul Sinod, care reuneşte patriarhul, mitropoliţii şi arhiepiscopii din toată ţara, îl va judeca pe Teodosie pentru răzvrătire, pe 29 februarie. I se reproşează că a ignorat deciziile Bisericii, că a hirotonisit teologi din alte eparhii şi că a fost lipsit de tact pastoral în timpul pandemiei, când a ignorat măsurile de siguranţă.

Tot în Sfântul Sinod, Teodosie vrea să ceară, din nou, ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie.

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: Să avem post şi rugăciune cât mai intensă, pentru această dorinţă a dumneavostră, atât de justificată.

Teodosie insistă că în Dobrogea a existat o Mitropolie încă din secolul 4

Solicitarea a fost respinsă în trecut pentru că Tomisul nu are eparhii subordonate. Teodosie insistă însă că în Dobrogea a existat o Mitropolie încă din secolul 4, iar reînfiinţarea ei ar fi un act de dreptate. Ar deveni astfel cea mai veche mitropolie din ţară şi ar da, potrivit tradiţiei, viitorul patriarh. 

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: Rugaţi-vă ca ţinutul acesta al Dobrogei, care are istoria cea mai veche, să fie luat în seamă.

Până la Sinod, decizia instituirii postului special a fost criticată de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pe Facebook. "Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post". (...) Demonul trufiei (...) este cumplit. El se poate manifesta inclusiv prin încălcarea ordinii statutare a Bisericii", a transmis Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei.

Cristina Niță Like

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Credincioşii, revoltaţi după ce ÎPS Teodosie a inventat postul pentru propria persoană. "Nu se face după cum vrea preasfinţitul"