Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criza facturilor i-a făcut pe români să încerce să-și schimbe furnizorul de energie, dar nu prea au opțiuni. Diferenţe uriaşe între oferte

În plină criză, tot mai mulţi români caută să îşi schimbe furnizorul de energie electrică. Doar că nu prea au de unde să aleagă. Sunt peste 120 de oferte pe piaţa liberă, însă diferenţa dintre cea mai ieftină şi următoarele este ca de la cer la pământ. Specialiştii le recomandă, însă, românilor să-şi cântărească bine opţiunile, înainte să facă o alegere. Preţurile ar putea să scadă în piaţă odată cu renunţarea la schema de sprijin din partea statului.

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 21:04

Criza din energie i-a făcut pe români să fie mai atenţi la facturi, dar şi la opţiunile pe care le au.

"Anul trecut, am plătit 350 lei în două luni, acum am plătit 300 într-o lună. Deci, mi se pare totuşi destul de exagerat", spune un bucureștean, care precizează și că intenționează să schimbe furnizorul.

Oferte sunt. Peste 120. Însă, în mod ironic, nu prea sunt opţiuni. Concurenţa este aproape inexistentă.

Vezi și

"Dacă ne uităm în comparatorul ANRE, cea mai bună ofertă, pentru Bucureşti, vine de la compania de stat Hidroelectrica. Preţul energiei, cu toate taxele, este de 0,66 lei pe kwh, la aproape jumătate faţă de următoarea ofertă, unde furnizorul încheie contracte pe un an de zile la preţul de 1,14 lei pe kwh. Vorbim de preţuri pe piaţa concurenţială. Următoarele trei oferte sunt ale furnizorilor EON, Enel şi Electrica, însă preţurile sunt pentru serviciu universal şi variază între 1,26 şi 1,48 de lei", transmite corespondentul Observator Ioana Matei.

Pe acelaşi subiect

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE: Practic, toate ofertele sunt peste acel preţ la care s-au plafonat facturile pentru consumatori.

Niciun jucător din piaţă nu reuşeşte să se apropie de oferta Hidroelectrica. Engie, de exemplu, are un preţ de peste 6 ori mai mare. Aşa se face că societatea de stat a atras, de la începutul săptămânii, peste 10.000 de cereri, o treime din portofoliul actual.

Radu Constantin, manager departament furnizare Hidroelectrica: Noi avem această politică de ofertare a acestui preţ încă din luna decembrie. Hidroelectrica are această ofertă până în data de 31 martie, luând decizie în lunile următoare dacă ne vom menţine această ofertă sau nu.

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE: Nu are absolut nicio legătură cu piaţa en-gros.

Silvia Vlăsceanu, specialist energie: Are energie produsă tot de către el şi poate să îşi permită să o vândă direct către consumator.

Paradoxul pieţei concurenţiale

Un alt paradox este că cele mai bune oferte sunt în serviciul universal, adică pentru acei clienţi care nu au încheiat contracte noi, după liberalizarea pieţei. Este vorba de aproape patru milioane de consumatori.

Lucian Pamfile, specialist energie: Preţurile au fost calculate undeva la finalul anului trecut, când furnizorii aşa vedeau piaţa.

Următoarea modificare va fi la 1 iunie. Însă, din aprilie, când va expira schema de ajutor, românii vor simţi cu adevărat ce înseamnă toate aceste scumpiri. Tocmai de aceea, specialiştii recomandă să urmărească din timp ofertele furnizorilor.

Răzvan Nicolescu, expert în energie: Dacă au contract cu preţ fix, recomandat este să aştepte cu modificările de contract pentru că a fost această creştere mare într-o perioadă scurtă de timp.

Consumatorii pot schimba furnizorul, fără penalităţi, în termen de 21 de zile, iar aceştia sunt obligaţi să răspundă cererilor în 15 zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Criza facturilor i-a făcut pe români să încerce să-și schimbe furnizorul de energie, dar nu prea au opțiuni. Diferenţe uriaşe între oferte