Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum au ajuns mascaţii să oprească partida de amor din secţia de poliţie. Amanţilor le-a fost frică să iasă din birou deşi erau prezenţi 3 şefi

E anchetă în Argeş, după ce un şef de post de poliţie a fost prins în flagrant delict cu o subalternă. Soţul femeii, militar la o unitate din Braşov i-a surprins, într-un moment de maximă tandreţe, prin geamul secţiei. I-a şi filmat, dar nu s-a mulţumit doar cu atât. A vrut să-i confrunte pe cei doi amanţi, numai că nu a fost chip pentru că amorezii s-au baricadat în birou. Ce a urmat a fost o adevărată aventură care s-a încheiat cu o uşă spartă şi cu mascaţii de la trupele speciale intraţi cu forţa, în sediul secţiei de poliţie. Amorezii sunt cercetaţi acum de o comisie de disciplină. 

de Bogdan Dinu

la 24.04.2023 , 13:51

Soţul femeii a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliţiştilor. Acesta i-a spus dispecerului că soţia sa s-a încuiat în postul de poliţie, alături de şef, după încheierea programului. 

La faţa locului au ajuns, pe rând, adjunctul şefului de post, adjunctul şefului de la Poliţia Câmpulung, dar şi adjunctul IPJ Argeş.

Niciunul dintre şefi nu i-a convins, însă, să vină afară. Aşa că cei trei au cerut ajutorul mascaţilor. Cei doi au declarat că nu au deschis uşa de teamă că vor fi agresaţi de soţul femeii. 

Vezi și
Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Întrebarea zilei
Preferaţi să plătiţi cu cardul sau cash atunci când faceţi cumpărături?
Observator » Evenimente » Cum au ajuns mascaţii să oprească partida de amor din secţia de poliţie. Amanţilor le-a fost frică să iasă din birou deşi erau prezenţi 3 şefi