Video Cum învăţăm să depășim fricile şi presiunea socială: "Mi-e mai frică să vorbesc în public decât de moarte"

PREZENTATOR: Discutam despre cea mai mare frică, dacă există un clasament. Știu că la un moment dat era. Ajută-ne, te rog, să aflăm dacă a rămas aceeași. 

INVITAT: S-au făcut mai multe ierarhii ale fricilor. Pe noi ne atrag topurile. Frica de a vorbi în public era foarte mult timp pe primul loc. Într-un mod ironic, chiar pe locul doi era frica de moarte. Mi-e frică să stau aici să vorbim împreună, decât teama de moarte. Numai că această ierarhizare are foarte multe varianțe în funcție de societate.

PREZENTATOR: Ține și de contextul pe care îl trăim și fiecare în funcție și de domeniul de activitate, și la urma urmei. Acum avem o societate care ne dă foarte multe motive pentru a ne activa fricile, fie cele pe care le aveau și generațiile anterioare, dar și niște frici care sunt noi, adaptate la tehnologiele și la societate, și mai ales la impredictibilitate și viteza cu care se desfășoară viața socială pe care o avem. Creierul nostru încearcă să țină pasul cu toate evenimentele și atunci, de sigur, și vedem o prevalență a anxietății și a temelilor în populația generală. Și atunci când vin la noi la cabinet, anxietățile, temerile și gama lor s-a lărgit destul de mult.

PREZENTATOR: Dar noi totuși ne naștem cu frici, o parte dintre ele se schimbă pe parcursul vieții, pe altele le dobândim. Sunt acele frici, așa cum spuneam și în material, care efectiv te paralizează. Nu mai poți, de fapt, să ai o viață normală din cauza anumitor frici. Aici aș face un mix între fobii, fricile de ace, paianjă, șerpi și așa mai departe, sau frici, precum ai menționat deja, frica de a vorbi în public, frica de a nu fi respins, frica de a rămâne fără job, fără loc de muncă?

INVITAT: Sigur că am avea o discuție întreagă de făcut, însă e foarte important pentru telespectatori să înțeleagă că frica nu este o emoție pe care noi s-o respingem, sau de care să ne temem. Frica are un rol adaptativ extraordinar, ea este funcțională atunci când este raportată corect la pericolul pe care îl avem în față și funcția este să ne apere, să ne protejeze viața și integritatea noastră.

PREZENTATOR: Deci cam asta simțim când ne este frică de ceva, că este un disconfort, că ar fi interesant să și identificăm poate mai bine, că avem un disconfort pe care nu putem să-l controlăm, dar cum facem să nu lăsăm ca lucrurile să meargă în cealaltă extrema, adică să ne paralizeze, exact cum te întrebam.

INVITAT: Da, așa cum spuneam, există o frică care este protectivă, frica protectivă ne ferește de pericole, încerc să traversez strada și mă uit în stânga-dreapta, mențin distanța față de cel din fața mea atunci când conduc. Acestea sunt niște comportamente foarte justificate în care mă protejez, dar frica contează foarte mult în context. O emoție poate să fie trăită diferit în funcție de context. Vorbeam de Halloween, acum ne ducem să trăim emoția de frică la un film de groază, o casă bântuită. Contextul de siguranță în care trăim acest lucru, schimbă modul în care experimentez acea emoție. De pe canapeaua mea, un film horror, știu că am telecomanda și pot să apăs pe buton. Însă atunci când contextul îmi ia controlul, există impredictibilitate. Desigur că vorbim de un alt tip de a reacționa și un alt tip de frică.

PREZENTATOR: E validă această teorie că, cu cât te expui mai mult la frică sau la ceea ce îți face frică, ce îți provoacă frică, te ajută să treci peste? Sau, de fapt, tu te obișnuiești așa cu o stare de disconfort? Aici mă gândesc poate la cei care zboară cu avionușii, le este frică să zboare cu avionul.

INVITAT: Sigur, fiecare teamă este evaluată, fobiile specifice sunt tratate într-un anumit fel. Există o tehnică terapeutică de expunere, dar se face într-un cadru de siguranță și într-un cadru terapeutic. Dacă mi-e frică de ceva, nu mă apuc să fac acel lucru și să mă expun că poate este un pericol real. Însă vorbim de fricile care produc nu doar disconfort, ci produc afectarea funcționalității noastre. Spre exemplu, nu mai discut mă retrag social de frică de a nu fi răspins. Și atunci, întreaga mea funcționare, și socială, și profesională, este afectată. Și aici nu mai vorbim despre o frică protectivă, vorbim despre o frică disfuncțională. Și atunci, de sigur, este bine să solicităm ajutorul unui specialist, să nu punem presiune să scap singur sau să rezolv singuri lucrurile, pentru că ele nu merg prin proprie voință.