Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum învăţăm să economisim bani pentru nevoile urgente. Esenţial să aflăm pe ce se duc banii

Fondul de urgenţă este obligatoriu în perioadele de criză şi de instabilitate economică precum cea de acum. Asta spun consultanţii în educaţie financiară, care ne îndeamnă să punem bani deoparte pentru zile grele, chiar dacă suntem nevoiţi să tăiem de pe listă anumite cheltuieli. Deşi poate părea greu să ne mobilizăm, chiar şi economiile foarte mici, de câteva zeci de lei pe lună, ne ajută pe termen lung.

de Greta Neagu

la 06.03.2022 , 21:59

Incertitudine. Este cuvântul care ne-a schimbat priorităţile în ultimii doi ani. Fie că vorbim despre pandemie, despre conflicte cu implicaţii economice sau pur şi simplu despre probleme medicale neprevăzute- pentru toate este bine să avem un fond de urgenţă de care să nu ne atingem. Cum mai reuşim, însă, să economisim în situaţia în care de multe ori cheltuielile ne depăşesc veniturile? 

Primul pas este să vă analizaţi bugetul. Apoi să calculaţi în detaliu pe ce se duc banii. 

Claudia Oprescu, profesor: Să zic că am un salariu de 2.000 de lei şi îmi propun să pun deoparte 500 de lei cu siguranţă nu o să reuşesc, pentru că nu o să mă pot încadra. Însă dacă îmi propun în fiecare lună să pun 20 de lei sau 50 de lei şi mă asigur că primul lucru pe care îl fac în luna respectivă, după ce am luat salariul, este să pun această sumă de bani, îmi voi construi această disciplină financiară pe termen lung şi voi avea un obicei. Să încercăm să punem sume foarte mici de bani. Adică echivalentul unei cafele. Să spunem că îmi iau de trei ori pe săptămână o cafea care costă cinci lei. Nu le spunem oamenilor să nu îşi mai ia acea cafea, ci le spunem pur şi simplu să încerce să pună deoparte echivalentul cafelei respective. 

Vezi și

Lecţii de la specialişti

Pe acelaşi subiect

Român: Sume mici, că nu avem de unde sume mari. 

Cinci lei puşi deoparte în fiecare zi se transformă într-un adevărat depozit odată cu timpul. Ideal este să ajungem la un nivel de economisire care să ne acopere şi nevoile urgente. 

Adrian Asoltanie, consultant financiar: În primul rând fondul de urgenţă care înseamnă între 1000 şi 2000 de lei cash în casă, într-un plic sigilat pentru urgenţe mărunte. În afară de acesta ne-ar trebui tuturor un fond de siguranţă care înseamnă între trei şi şase luni de cheltuieli vitale - adică mâncare, locuinţă, transport şi datorii. Fondul ăsta de siguranţă să fie într-un cont euro la bancă, după recomandarea mea. 

Iar după atâta vreme de criză, oamenii încep să numere de două ori înainte să plătească o dată. 

Reporter-români: - Acum aveţi un buget pentru imprevizibil?

- Da. 

- Trebuie să duci o parte din bani şi către economii, nu?

Trebuie, însă nu e chiar uşor.

- Sunt cheltuieli foarte mari: gaze, lumină, întreţinere, taxe, impozite şi toate la stat. + Nici n-avem din ce să trăim. 

Consultanţii ne sfătuiesc să amânăm pentru câteva luni orice cheltuială mare, care nu e urgentă.

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cum învăţăm să economisim bani pentru nevoile urgente. Esenţial să aflăm pe ce se duc banii