Video Cum operau traficanţii de arme prinşi în Bistriţa-Năsăud. Furate din Vest, armele ajungeau pe piaţa neagră, la braconieri şi baronii drogurilor
Percheziţii în forţă în Bistriţa Năsăud la o reţea acuzată că a adus în ţară arme pentru traficanţii de droguri. Procurorii DIICOT, împreună cu Europol, au descoperit că suspecţii furau armele de foc din Spania şi le plasau apoi pe piaţa neagră.
Autorităţile au efectuat 20 de percheziţii în judeţul Bistriţa-Năsăud, la un grup ai cărui membri au sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania sau din alte ţări UE, le-au introdus în România şi le-au plasat în circuitul ilegal, inclusiv pentru braconaj cinegetic. Totodată, grupul vindea şi droguri de mare risc.
Arme furate pentru traficanţii de droguri
"Se bănuieşte că vorbim despre zeci de persoane implicate în această reţea. Percheziţiile, 28 la număr, au loc în special pentru constituirea reţelei. Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane obişnuiau să procure în mod ilegal şi să sustragă arme atât din Spania, dar şi din alte state membre ale Uniunii Europene pe care mai apoi le introduceau în România - tot ilegal -, le dădeau unor persoane fără permis de port-armă, dar le foloseau şi pentru a efectua alte infracţiuni, precum trafic de droguri de risc şi mare risc, dar şi pentru braconaj cinegetic", spune Clara Mihociu, reporter Observator.
"De altfel, cei implicaţi în acest dosar ar fi fost monitorizaţi din luna iunie a anului trecut, până în septembrie 2023. Anchetatorii români ar fi beneficiat şi de sprijinul celor din Spania pentru această monitorizare continuă, până la efectuarea percheziţiilor. Vorbim de acuzaţii grave şi destul de periculoase, motiv pentru care zeci de persoane vor fi duse la audieri. Rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate împotriva persoanelor şi câte reţineri se vor face în acest caz", adaugă Clara Mihociu, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰