Video Cum se antrenează viitorii polițiști și militari: "O secundă face diferența". Mii de posturi scoase la concurs

Cine vrea să îmbrace uniforma de polițist sau militar trebuie să înceapă pregătirea de acum. Nu probele scrise sunt marea problemă, ci testele fizice - unde, în anii trecuți, aproximativ jumătate dintre candidați au picat. În această vară, vor fi scoase la concurs mii de locuri, atât în Armată, cât și în Poliție, iar concurenţa se anunţă uriaşă. Reporterul Observator Cristi Popovici a participat la un antrenament alături de cei care speră să poarte uniformă la toamnă şi nu i-a fost deloc uşor.

de Cristi Popovici

la 16.05.2026 , 19:58

Dragoş are 19 ani şi visul lui este să ajungă la Academia de Poliţie. Ştie că bătaia pe locuri va fi una pe măsură. Pentru a avea un avantaj la traseul aplicativ, a început antrenamentele de un an.

Dragoş Stoica: Prima dată când am făcut traseul am făcut 2.50, acum am făcut 2.21.

Reporter: Unde trebuie să ajungi?

Articolul continuă după reclamă

Dragoş Stoica: 2.20.

Reporter: Mai ai o secundă pt a îndeplini baremul!

Dragoş Stoica: Da!

E secunda care va face diferenţa între admis şi respins, iar aceşti tineri sunt hotărâţi să nu fie pe lista perdanţilor.

Academia de Poliţie va scoate la concurs în acest an aproximativ 800 de locuri pentru viitori ofiţeri. Şcolile de agenţi de la Câmpina şi Cluj, în jur de 1.700, într-o singură sesiune. În schimb, Ministerul Apărării caută 3.500 de militari profesionişti pentru proiectul aşa numitei armate de voluntari. Şi la şcoala de agenţi de penitenciare din Târgu Ocna se anunţă concurenţă mare pe cele 500 de locuri. Alexandra, o tânără de 19 ani vrea să ajungă acolo.

"Mi-am dorit foarte mult, a fost un vis de când era la liceu. Mă pregătesc din clasa a 11-a, fac antrenamente de atunci, acum sunt pe ultima sută de metri, în câteva săptămâni am proba sportivă. Şi sunt sigură că o să trec cu brio", a mărturisit Alexandra Supială, elevă.

Pentru fete, proba sportivă este la fel de provocatoare.

Un abonament pentru aceste antrenamente gândite special pentru cei care vor să treacă probele sportive costă între 500 şi 800 de lei pe lună, pentru 3-4 şedinte pe săptămână.

"Campionii naţionali la atletism scot cam acelaşi timp pe care îl scot aceşti copii şi ei trebuie să aibă program de pregătire atat pe partea sportivă şi să pregateasca şi trei materii, romana, istorie şi engleză", a declarat Andrei Cucolea, poliţist și instructor de fitness.

"Am încheiat cu succes antrenamentul, cu o concluzie destul de clară: dacă aş da acum admiterea, aş mai avea nevoie de câteva luni serioase de pregătire. Pentru aceşti tineri însă, fiecare secundă câştigată la traseu poate însemna uniforma pe care şi-o doresc", a concluzionat reporterul Observator Cristi Popovici.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Are România şanse să câştige Eurovision 2026 cu Alexandra Căpitănescu?
Observator » Evenimente » Cum se antrenează viitorii polițiști și militari: "O secundă face diferența". Mii de posturi scoase la concurs