Video Femeia care a intrat cu maşina într-o bancă din Galaţi susţine că a încurcat comenzile bolidului

Soţia fostului ministru Victor Paul Dobre a intrat cu maşina într-o bancă din Galaţi şi a făcut prăpăd. Medic oftalmolog, femeia ar fi încurcat comenzile maşinii automate. În impact, o clientă a băncii, care retrăgea bani de la bancomat, a fost rănită. Pompierii au scos-o pe braţe dintre dărâmături.

de Redactia Observator

la 16.05.2026 , 19:38

Victima de 66 de ani a intrat în bancă să scoată bani de la bancomat. Nu a mai apucat. A auzit un zgomot surd, s-au sfărâmat geamurile şi s-a trezit cu maşina peste ea. Pompierii militari au găsit-o rănită şi în stare de şoc.

Femeia care a provocat accidentul are 71 de ani, este medic oftalmolog şi soţia fostului ministru Victor Paul Dobre. S-a scuzat în faţa poliţiştilor şi a explicat că ar fi încurcat comenzile maşinii automate.

Se afla parcată în faţa băncii, când a vrut să dea cu spatele. În loc să acţioneze maneta în sus, pentru marşarier, a dat în jos şi astfel a fost băgat-o în viteză. A doua greşeală a fost că a apăsat tare pedala de acceleraţie, iar bolidul puternic nu a mai putut fi stăpânit. S-a panicat apoi şi nu a mai putut pune piciorul pe frână.

Articolul continuă după reclamă

Femeia nu consumase alcool înainte să urce la volan.

Imediat după accident, la faţa locului a venit şi Victor Paul Dobre. El a fost ministru, secretar de stat în Ministerul de Interne, deputat și prefect. Soţia sa a rămas acum fără permis şi este cercetată pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Are România şanse să câştige Eurovision 2026 cu Alexandra Căpitănescu?
Observator » Evenimente » Femeia care a intrat cu maşina într-o bancă din Galaţi susţine că a încurcat comenzile bolidului