Video Cine era Cosmin, poliţistul mort în carambolul de pe DN6. Prietenul său pompier şi o tânără, grav răniţi
Accident extrem de grav, ieri, în judeţul Mehedinţi! Un poliţist a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, într-un carambol. Agentul se afla într-o depăşire periculoasă atunci când a intrat frontal într-o maşină care circula regulamentar. Două victime, rămase încarcerate, sunt acum în stare critică la spital.
Sunt imagini greu de privit, filmate pe DN6 în zona viaductului Bahna, acolo unde trei maşini s-au lovit violent. Un şofer de 37 de ani, poliţist de meserie, s-a angajat într-o depăşire, a pierdut controlul volanului şi a intrat frontal într-un autoturism care circula regulamentar pe contrasens. Impactul i-a fost fatal. Agentul a murit pe loc.
Trei maşini implicate în carambolul de pe DN6
În autovehiculul condus de poliţist erau pasageri un pompier de doar 22 de ani şi o tânără, care au rămas încarceraţi. Cel de-al treilea şofer care circula regulamentar a încercat să evite coliziunea, însă, nu a reuşit. Şi el a avut nevoie de îngrijiri medicale.
"Două persoane politraumatizate transportate la UPU Drobeta Turnu-Severin. Iar o persoană a fost transportată la CPU Orşova", a transmis Flavius Iscru, Detaşamentul de Pompieri Drobeta.
Două victime, printre care şi un pompier, transferate în stare gravă la spital
Pasagera de 24 de ani, aflată în stare gravă, a fost ulterior transportată cu un elicopter SMURD la Craiova. Şi pentru tânărul pompier a fost solicitat un astfel de mijloc de transport, însă, furtuna a făcut imposibil acest lucru. Medicii l-au dus de urgenţă cu ambulanţa la Oradea.
"Un pacient de 22 de ani, cu politraumatism, cu fracturi multiple la membrul inferior drept şi cu un traumatism sever toracic, care a interesat, se pare, şi inima", a precizat Horia Ene, medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mehedinţi.
"În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", a declarat Cătălin Diaconu, Serviciul Rutier Mehedinţi.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de patru ore.
Cine era Cosmin, poliţistul mort în accident
Poliţistul care a murit în accidentul grav produs vineri în judeţul Mehedinţi se numea Cosmin şi avea 37 de ani. Bărbatul era ajutor de şef de post în comuna Godeanu, potrivit publicaţiei locale Actual Mehedinţi.
Din primele informaţii, poliţistul s-ar fi angajat într-o depăşire riscantă, iar maşina pe care o conducea ar fi ajuns pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism. În carambol a fost implicată şi o a treia maşină.
Vestea morţii sale a adus durere profundă printre colegi. Reprezentanţii ISU Mehedinţi au transmis un mesaj emoţionant pe Facebook, în care au vorbit despre greutatea intervenţiilor în care victimele sunt oameni apropiaţi.
"Rămâi acolo câteva secunde după ce ambulanțele pleacă. Nu pentru că mai ai ceva de făcut. Ci pentru că picioarele nu se mișcă imediat. Corpul nu te lasă să pleci. Îţi dai casca jos. Îți scoți mănușile. Le bagi în buzunar. Te uiți la colegul de lângă tine și nu zici nimic, pentru că nici el nu zice nimic, și amândoi știți că e în regulă. Bei o gură de apă, nu pentru că îți este sete neapărat, ci pentru că nu știi care e următoarea mișcare. Când victima e un necunoscut, e foarte greu. Când e un coleg… e altceva. E vocea lui pe care o auzi dimineața, e omul cu care ai băut cafeaua, e numărul lui salvat în telefon. Și totuși faci același lucru. Aceleași mișcări. Aceeași concentrare. Pentru că nu ai cum altfel. Ce se întâmplă după? Depinde de om. Unii vorbesc, alții tac. Unii dorm prost câteva nopți, alții par că merg mai departe fără urme vizibile. Dar toți duc ceva cu ei de la fiecare intervenție. Și continuă să plece la următoarea. Asta e meseria. Poate că nu e neapărat eroism…e prezență", au scris colegii lui Cosmin de la ISU Mehedinţi pe Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
