Cuza Vodă a lăsat Biserica în sapă de lemn! După 152 de ani, premierul Cioloş vrea să facă acelaşi lucru

Alexandru Ioan Cuza a rămas în istorie pentru loviturile date Bisericii, motiv pentru care a fost iubit de ţărani, dar prea puţin simpatizat de preoţi. Se întâmpla în decembrie 1863

Iubit de ţărani, cărora le dăduse pământ şi şcoli primare, domnul Unirii nu s-a bucurat de simpatia preoţilor. Prin Legea secularizării averilor mănăstireşti, din decembrie 1863, averea Bisericii a fost confiscată de stat.

Documentul prevedea că: “Toate averile mânăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai, precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele lor din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domenii ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”.

TOTUL SE PIERDE ÎN NEGURA TIMPULUI!

Susţinută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi de guvernul Mihail Kogălniceanu, legea aceasta avea la bază o motivaţie istorică. Se ştie că primele secularizări au început în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, în Anglia şi Franţa.

La noi, fenomenul a fost întârziat de atitudinea profund creştină a unor mari domnitori precum Ştefan cel Mare (în Moldova) şi Constantin Brâncoveanu (în Muntenia), care au făcut importante donaţii bisericilor şi mănăstirilor, ridicând relaţia cu biserica la rang de politică de stat.

Acestor donaţii li s-au adăugat moşiile dăruite de mari boieri sau dregători. S-a ajuns, asfel, la începutul secolului al XIX-lea ca aproape un sfert din suprafaţa agricolă a principatelor, circa 1 milion de hectare, să aparţină bisericii. Scopul iniţial al sumelor obţinute din exploatarea proprietăţilor era de a proteja aşezămintele religioase, precum şi numeroase aziluri, şcoli, spitale.

Limba oficială a oficierii SLUJBELOR, ROMANA – PRIMA LOVITURĂ!

Anunţând, într-un fel, legea secularizării, în martie 1863, guvernul a hotărât ca limba de oficiere a slujbelor să fie româna şi să înlocuiască slavona şi greacă.

Legea secularizării a fost contestată, chiar înainte de a fi votată. În iulie 1863, guvernul oferise o sumă importantă călugărilor greci, drept despăgubire pentru pierderea proprietăţilor. Se încerca soluţionarea, pe cale amiabilă, a unei chestiuni cu implicaţii internaţionale delicate; suma a fost, însă, refuzată de patriarhul Constantinopolului, Sofronie al III-lea. Şi ea nu era mică: echivalentul a 8,86 tone de aur!

Cu majoritate de voturi

În decembrie 1863, cu o majoritate de 93 de voturi pentru şi trei contra, Camera a votat proiectul de lege prin care averile mănăstirilor erau confiscate de stat.

În primul articol se spunea că „toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân ale statului".  Legea mai prevedea, potrivit Jurnalul.ro,  angajamentul statului român de a plăti călugărilor străini o despăgubire. Prin Legea secularizării averilor mănăstireşti, statul reintra în posesia a circa un sfert din teritoriul naţional.

Au trecut în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti (44 din Muntenia şi 31 din Moldova) şi 560 de moşii. Pentru a nu avea aparenţa unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă şi averile mănăstirilor româneşti, care nu ţineau de greci.

Un sfert din suprafaţa ţării, deţinută de Biserică

Conform calculelor făcute de istoricul Constantin C. Giurescu, Biserica deţinea în Principate o avere funciară enormă.

Astfel, în Muntenia, mănăstirile închinate aveau 1.127.386 de pogoane, ceea ce reprezenta 11,14% din suprafaţa arabilă, şi circa 9% din teritoriul rural. Mănăstirile autohtone aveau chiar mai mult - 16,55% din suprafaţa arabilă. Laolaltă, închinate şi neînchinate, bisericile din Ţara Românească posedau 27,69%, adică mai mult de un sfert din suprafaţa rurală a ţării.

Situaţia stătea puţin mai bine în Moldova, unde mănăstirile deţineau 22,33% din suprafaţa rurală, mai puţin de un sfert. În schimb, raportul între proprietăţile mănăstirilor închinate şi cele neînchinate stătea invers decât în Muntenia. La nord de Milcov, mai bogate erau cele închinate, care aveau 12,16% din suprafaţă, iar cele neînchinate - numai 10,17%.

În Muntenia, mănăstirile închinate mai aveau 584 de cârciumi, 246 de mori, 62 de băcănii şi 41 de hanuri. Fireşte, toate acestea generau venituri, care se scurgeau în buzunarele călugărilor greci.

NAŞTEREA, CĂSĂTORIA ŞI MOARTEA, SCOASE DE SUB “JUGUL” BISERICII!

Naşterea, căsătoria, divorţul şi moartea, evenimente fundamentale ale trecerii omului prin timp, au fost scoase atunci de sub jurisdicţia ecleziastică.

Confiscarea averii Bisericii a fost singura reformă a lui Cuza care nu s-a lovit de nicio împotrivire din partea oamenilor politici ai vremii. La început s-a spus că sunt avute în vedere doar averile mănăstirilor „închinate". Adică cele aflate sub ascultarea canonică a unor înalte instanţe bisericeşti aflate în afara graniţelor ţării.

Nu cele duhovniceşti prezentau interes la momentul respectiv. Suprafeţele considerabile de teren deţinute de mănăstiri erau necesare statului modern pentru împroprietărirea ţăranilor.

DECEMBRIE 2015, premierul României încearcă să "îngrădească" banii primiţi de către Biserică de la STAT!

În urmă cu câteva zile, Dacian Cioloş a şocat Romania, dar mai ales feţele bisericeşti, cu un anunţ neaşteptat: "Guvernul va tăia, conform unui proiect de buget, toţi banii pentru construcţii şi renovări ale bisericilor, inclusiv pentru Catedrala Mântuirii Neamului".

Din păcate, "minunea" nu a ţinut decât trei zile! În acest weekend, premierul şi Guvernul său au făcut un pas în spate. În urma unei convorbiri telefonice, Dacian Cioloş i-a transmis Patriarhului Daniel că Guvernul "va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante" şi că "există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie".

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰