Galerie foto "Dacă am face un film, l-ați urmări până la capăt". Imagini din timpul instrucției vânătorilor de munte, în condiții de izolare, la poalele Călimanilor
Militarii din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte ''General Virgil Bădulescu' din Miercurea-Ciuc se antrenează, în această perioadă, în condiții de izolare, la poalele Călimanilor, mediul alpin fiind 'laboratorul' lor de instrucție, unde spiritul de echipă este esențial, la fel ca și adaptarea la temperaturile scăzute și la provocările naturii.

Comandantul brigăzii, colonelul Cristian-Tiberiu Cristescu, își desfășoară activitatea de 25 ani în condiții speciale de antrenament, în mediul operațional montan. El încearcă să ne familiarizeze cu ceea ce fac vânătorii de munte în tabăra de instrucție de la Deluț.
"La tabăra Deluț, de lângă Toplița, unitățile Brigăzii 61 Vânători de Munte, prin rotație, mare parte din ele, dislocă efective de nivel companie vânători de munte, imaginați-vă undeva în jur de o sută și ceva de oameni, care se instruiesc în comun cu parteneri străini. De această dată, avem și parteneri belgieni care sunt la instrucție împreună cu vânătorii de munte din Vatra Dornei, unitate subordonată Brigăzii 61. (...) Ce activități desfășurăm noi acolo? Trai în condiții de izolare. (...) Dezvoltăm foarte mult particularități de instrucția schiului, se axează pe instrucția schiului nu doar la coborâre, cât și la deplasarea pe schiuri pe distanțe medii și lungi, ca și obiectiv final de instruire. De asemenea, pe lângă traiul în condiții de izolare și instrucția schiului, dezvoltăm și aptitudini de instrucție tactică. Tactica vânătorului de munte diferă de la vară la iarnă, de la un nivel jos al muntelui, nivel 1, până la nivelul crestelor, nivel 3. Drept urmare, ei trebuie să-și ajusteze în funcție de terenul în care se instruiesc și aceste proceduri tactice pe care le repetă", a explicat colonelul Cristescu pentru Agerpres. La astfel de tabere de instrucție participă și membrii comandamentului brigăzii, "artizanii instrucției", cum îi numește colonelul Cristescu.
- Adio seminţe pe stadionul Municipal din Botoşani. Decizie inedită luată de echipa din Superligă
- O şoferiţă beată s-a înfipt cu maşina într-un suport de butelii, dintr-o benzinărie din Neamţ. Femeia a fost...
- "Am vazut-o trântită jos! Şoferul a plecat, oamenii ţipau". Momentul când o bătrână este lovită de o...
- Vacanță cu ghinion: Român din SUA, jefuit în Galaţi de firma de la care închiriase o mașină
- Doi polițiști răniți, după ce au intrat cu autospeciala într-un cap de pod, în Caraș-Severin
Ei sunt cei care planifică și conduc instrucția forțelor și, dacă ajung cât mai aproape de teren, "realizează ce trebuie să ceară și care sunt limitele".
Antrenament la temperaturi de minus 20 de grade Celsius
Instrucția se desfășoară și pe timp de noapte, la temperaturi care pot depăși minus 20 grade Celsius, rezistența militarilor fiind pusă serios la încercare. Referindu-se la instrucția schiului, ca principal obiectiv pentru astfel de tabere de munte pe timpul iernii, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte 'General Virgil Bădulescu' subliniază că schiurile, de regulă, se folosesc pentru deplasarea pe distanțe foarte lungi, care presupune rezistență.
"Vorbim de o deplasare care comportă mai multe procedee, comportă o rezistență, militarul trebuie să-și transporte și materialele, echipamentul, hrana, muniție, armamentul, mijloacele de protecție. Drept urmare, el trebuie să fie foarte bine pregătit fizic ca să poată să parcurgă astfel de distanțe. Evident că și parcurgerea distanțelor, la rândul ei, comportă niște proceduri ce trebuie învățate și din punct de vedere tactic. Orice deplasare trebuie să aibă un ritm, un mod de încolonare, un mod de eșalonare a dispozitivului în care se deplasează, orice staționare, la rândul ei, trebuie să se desfășoare pe o anumită perioadă de timp, să se organizeze un mijloc de siguranță, niște măsuri de siguranță nemijlocite a lor pe timpul staționării. Toate aceste lucruri se antrenează în această tabără de instrucție la munte", arată colonelul Cristian-Tiberiu Cristescu.
Acesta recunoaște că există militari care, în ciuda faptului că sunt luptători foarte buni pe timp de vară, iarna întâmpină dificultăți în a-și adapta organismul la temperaturile scăzute.
"Noi, ca oameni, nu știm pentru ce suntem pregătiți, nu știm ce urmează și nu putem să anticipăm cât de mult putem să împingem limitele fizice ale corpului, ale organismului pe care îl avem. Și există, într-adevăr, luptători foarte buni pe timp de vară, foarte buni la probele fizice, care și-au demonstrat aptitudinile fizice la examenul de angajare, dar pe timp de iarnă pot să cedeze din cauza temperaturilor scăzute, nereușind să-și adapteze organismul din cauza eforturilor la temperaturi scăzute", spune colonelul Cristescu.
El a menționat că partenerii belgieni sunt plăcut surprinși de mediul de instrucție de la noi. "Partenerii belgieni nu sunt familiarizați cu instrucția schiului. Drept urmare, ei nu desfășoară activități de instrucția schiului. Au o rigoare foarte bine pusă la punct și foarte bine împământenită în ceea ce doresc să instruiască, dar sunt plăcut surprinși de mediul acesta operațional pe care putem să-l oferim pentru instrucție: muntele, iarna", a precizat comandantul.
Le țin companie huțulii, care îi ajută la transportul armamentului greu de infanterie
Vânătorii de munte nu sunt singuri în aceste tabere de instrucție în condiții vitrege, de izolare. Alături de ei se află caii din rasa huțul, cei care îi ajută la transportul armamentului greu de infanterie, Brigada 61 Vânători de Munte 'General Virgil Bădulescu' fiind singura din Armata Română care dispune de o companie de transport hipo, aflată la Sfântu Gheorghe.
Colonelul Cristescu ține să menționeze că huțulii sunt cai obișnuiți cu muntele, cu transportul și greutatea, fiind foarte rezistenți. "Caii sunt foarte bine îngrijiți, fiecare cal are conducătorul lui, are stăpânul lui, există o simbioză, o relație între conducătorul de cal și cal. Efectiv, imaginați-vă că sunt ca și animalele lor de companie, ajung să aibă grijă de ei de dimineață până seara. Caii au grajdurile lor în care stau, au furajele lor, sunt foarte bine îngrijiți, sunt scoși la plimbare în fiecare zi. (...) Când sunt în munți li se crează aceleași condiții pe care le avem chiar și noi, militarii. Noi suntem cazați în interior, caii au grajd în interior, noi suntem cazați la corturi, cailor li se organizează un adăpost în care să nu fie plouați, în care să fie adăpostiți", a explicat comandantul.
Acesta a subliniat faptul că se dorește 'resuscitarea' acestei companii hipo, care nu a prea fost folosită, din diferite motive, timp de 20 ani, mai ales că și în Europa, structurile care au tradiție în această specialitate, respectiv vânătorii de munte din Italia, Franța sau Germania, doresc să înlocuiască transportul aerian, care nu poate fi utilizat tot timpul din cauza condițiilor meteo, cu transportul samarizat. "Mai ales în teren muntos, împădurit, unde sunt poteci, unde nu putem să intrăm cu tehnica noastră de transport pe roți sau șenilate, caii sunt foarte utili pentru manevra echipamentelor de artilerie. (...) Este un transport cu greutate foarte bine repartizată și gândită pe fiecare cal în parte. Sunt echipe de cai care participă la transportul pieselor de artilerie și a muniției aferente, a furajelor proprii, a rațiilor", punctează comandantul Brigăzii 61.
Întrebat dacă ceea ce se întâmplă în taberele de instrucție ale vânătorilor de munte seamănă cu filmele de la Hollywood, el a dat asigurări că, dacă s-ar face un film, spectatorii nu ar fi dezamăgiți.
"Cred că dacă am face un film cu ceea ce facem noi acolo, l-ați urmări până la capăt. Adică, n-ați renunța și nu v-ați opri la publicitate, să schimbați canalul. Dar filmele au o regie, ceea ce facem noi acolo este pur natural, fără nicio regie, fără absolut nici o ajustare a modului în care ne desfășurăm activitatea. Acesta este și motivul pentru care unul dintre obiectivele instructorilor e să separe grupurile de oameni: avansați, experți sau cu un nivel mediu de pregătire, de cei care rămân la nivel de începători. Evident că fiecare își are rolul lui și fiecare este utilizabil, până la un moment dat. Doar că în urma acestui tip de tabără de instrucție noi putem să evaluăm foarte bine structura și să detașăm acele echipe speciale, să fie utilizate pentru un alt tip de acțiune", a explicat comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte 'General Virgil Bădulescu'.
El a ținut să sublinieze că vânătorii de munte, prin specificul lor, au loc la 'masa celor mari' atunci când vine vorba de cine poate reprezenta Forțele Terestre.
"Aș vrea să evidențiez faptul că fiecare specialitate își are specificul ei, fiecare specialitate își are importanța și locul ei în ecuația asta sau în dispozitivul acesta pe care noi îl numim sistemul nostru militar, mai ales terestru, când vorbim de Forțele Terestre. Vânătorii de munte, spre deosebire de alte specialități, totuși, trebuie să fie instruiți pentru condițiile vitrege, pentru modul de a acționa într-un teren accidentat, pentru capacitatea lor de a fi flexibili, de a fi structuri care se ajustează repede în funcție de situația inamicului, de situația terenului, de situația vremii sau de orice altă situație care poate să apară în schimb. Drept urmare, avem aceste tabere suplimentare față de alte specialități: taberele de instrucție la munte, vara, pentru alpiniști și tabere de instrucție la munte, iarna, pentru instrucția schiului și trai în condiții de izolare. Nu vreau să evidențiez faptul că suntem speciali, dar aș vrea să evidențiez faptul că avem loc la masa celor mari de fiecare dată când este vorba de cine poate să reprezinte Forțele Terestre, cine poate să își evidențieze modul în care se instruiește mai bine", a conchis colonelul Cristian-Tiberiu Cristescu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰