Video De la New York, direct în inima Olteniei. Turiștii străini, cuceriți de Târgul de Crăciun de la Craiova
Craiova trăiește din plin magia sărbătorilor de iarnă. În a doua zi de Crăciun, Piața Mihai Viteazul s-a umplut de turiști veniți din toate colțurile țării, dar mai ales din afara ei, dornici să simtă spiritul autentic al sărbătorilor. Atmosfera de poveste, decorurile spectaculoase, preparatele tradiționale şi stratul de zăpadă proaspăt depus, sunt ingredientele unui Crăciun autentic.
Decorațiunile festive și zăpada proaspt așternută a transformat oraşul într-un peisaj de iarnă autentic. Mirosul de vin fiert, scorțișoară și preparatele tradiţionale completează tabloul sărbătorilor.
Târgul de Crăciun din Craiova este vizitat încă de dimineață. Turiștii au ieșit la plimbare, gusta din preparatele tradiționale, și fac multe fotografii, care sunt de fapt cele mai bun suveniruri
"E o destinaţie populară în ultimul timp şi am văzut multe video-uri pe TikTok că arată frumos şi putem confirma că e foarte frumos", a afirmat un cuplu.
La târg se găsesc activități pentru toate vârstele. Cea mai mare roată panoramică, caruselul, patinoarul și decorurile unicat sunt printre cele mai apreciate atracții.
"Ieri după amiază am ajuns aici, am petrecut foarte frumos aseară, am rămas încântat de toate luminile, şi ziua e frumos. Nu cred că în ţară mai vedem aşa ceva", a spus un bărbat.
"Foarte frumos, ne place. Spre deosebire de Sibiu Şi alte locuri, e mai frumos aici, e mai mare", a spus un alt bărbat.
Iar vestea despre frumuseţea târgului de la Craiova s-a dus până peste Ocean.
Turistă: "Am venit tocmai din New York pentru ca am auzit că este cel mai frumos târg din Europa."
Reporter: Ce vă place cel mai mult aici?
Turistă: "Ciocolata caldă, o iubesc! Ciocolata este fenomenală!"
Vizitatorii, români și străini în special, au fost curioși să încerce preparatele gătite pe loc, după rețete tradiționale.
"Pomana porcului, pastramă de oaie, friptură de porc, bulz ţărănesc, mici. Mult mai bun ca la mama acasă. Foarte mulţi străini, mai mulţi decât români", a spus un comerciant.
"Au venit din Serbia, din Bulgaria, din Regatele Unite. Bulgarii sunt foarte interesaţi de mămăliguţa în straturi", a spus alt comerciant.
Târgul de Crăciun din Craiova, desemnat cel mai frumos de pe continent de European Best Destinations, rămâne deschis până pe 4 ianuarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰