Dem Rădulescu, povestea din spatele cortinei: "Am avut prea puţin timp pentru mine!"

De-a lungul unei cariere strălucite, apariţiile lui pe scenă, în filme ori la televiziune au fost răsplătite cu ropote de aplauze. Era iubit de un popor întreg. Astăzi, se împlinesc 14 ani de când Dem Rădulescu ne-a părăsit

În 1931 se năştea cel care avea să devină un titan al filmului românesc! Puţini sunt cei care ştiu, însă, că înainte de teatru, maestrul a avut o carieră fulminantă în box. El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea, luptând în ring la categoria semi-mijlocie.

Despre primul contact cu lumea teatrului actorul povestea într-un interviu apărut în revista Teatrul în anii ’80: „Veneau trupe de teatru la Râmnicu-Vâlcea, cu mari actori ca George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, care era tânăr pe-atunci. Când sosea trupa lui Tănase, venea lumea de la ţară cu căruţele, ca la Maglavit, la Petrache Lupu. Mama nu-mi dădea voie la spectacolele lui Tănase. Spunea că sunt prea mic, că pe scenă apăreau femei dezbrăcate... Dacă le-ar vedea pe-astea de-acum... Într-o seară am fugit de-acasă, m-am furişat la spectacol şi mi-am găsit un loc de unde puteam să privesc. Era acolo un individ, căţărat pe o masă; am vârât capul printre picioarele lui şi aşa l-am văzut, pentru prima oară, pe marele Constantin Tănase. Lumea era în extaz, urla, aplauda...”.

Pe scenă, a debutat ca actor amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării. În 1954, termina IATC, obţinând bursă pe toată perioada facultăţii, iar în 1956 câştiga premiul I pentru interpretare, cu piesa „Steaguri pe turnuri” (unde era „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu şi unul dintre primele roluri a fost în filmul „Politică şi delicatese”. A debutat în acelaşi an la Teatrul Naţional din Bucureşti, căruia i-a rămas fidel toată viaţa. A mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra şi Teatrul de Comedie. A creat foarte multe roluri, îndeosebi de comedie, care l-au transformat într-o legendă a teatrului românesc.

Cum a primit porecla "Bibanu'"

În ceea ce priveşte porecla atât de binecunoscută, Bibanu’, îl lăsăm pe maestru să povestească despre modul în care a primit-o pentru că era un neîntrecut povestitor: „Tata era negustor de peşte… Avea un magazin mare de peşte în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După ăia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Unii au pus-o-în chip de nume - pe afiş, că în ultimele clase de liceu, am jucat în nişte spectacole împreună cu colegii mei. Aşa că acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, Emil Reisenauer - vâlcean de-al meu -, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi parcă a dat cu flit... Că Bibanu’ am rămas”.

A trăit DECENT şi DEMN!

Dem Rădulescu a trăit decent şi demn, iar viaţa sa a stat întotdeauna sub semnul profesionalismului. Nu ştim câtă plăcere îi făcea că este socotit unul dintre cei mai populari actori de comedie. Ştim doar că harul său natural era bogat, iar umorul cizelat prin studiu a devenit marca inconfundabilă a personalităţii sale. A jucat în peste 30 de filme: „Un surâs în plină vară” (1963), „Şapte băieţi şi o ştrengăriţă” (1966), seria „B.D.”, „Astă seară dansăm în familie” (1972), „Veronica” (1972), „Un Saltimbanc la Polul Nord” (1982), „Fram” (serial tv) (1983), „Coană Chiriţă” (1986), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994).

Roluri memorabile în piese ar fi: I.L. Caragiale (O scrisoare pierdută, Caţavencu, Farfuridi, Cetăţeanul turmentat, Conu Leonida fata cu reactiuea, D’ale Carnavalului), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (Siciliana, jucată de 1600 ori), Maiakovski, (Ploşniţă), Bernard Show, Shakespeare, Hasek (Soldatul Svejk)

Cât despre alte pasiuni în afara teatrului și filmului mărturisea actorul în 1985, în Almanahul Gong: „Mi-a plăcut să colecționez timbre, să fotografiez, să filmez, să developez, să beau câte o cafea în tihnă, colecționez insigne… Întotdeauna m-a presat timpul. Pentru mine am avut îngrozitor de puțin timp.”

A dat harul mai departe...

Iubind şcoala şi-a dorit enorm să fie, la rândul său, un bun profesor. Graţie talentului pedagogic şi a bogatei sale experienţe creatoare în activitatea didactică, a contribuit la formarea a zeci de tineri actori valoroşi ca profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică.

Pe 17 septembrie 2000, lumea teatrului şi filmului romanesc rămânea săracă... Mult mai săracă!

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰