Antena Meniu Search
x

Tânăra agresată la Alba Iulia spune că recidivistul care a lovit-o în scara blocului nu e om: "Un om nu ar face așa ceva"

Denisa Stan, tânăra agresată la Alba Iulia, spune că Nicolae Drăgoi, recidivistul care a lovit-o în scara blocului pentru a o tâlhări, nu este om.

Denisa, tanara agresata in scara blocului la Alba Iulia
Ce spune tanara agresata la Alba Iulia despre individul care a lovit-o in scara blocului - Observator

Denisa Stan, tânăra agresată la Alba Iulia, spune că Nicolae Drăgoi, recidivistul care a lovit-o în scara blocului pentru a o tâlhări, nu este om.

Fata agresată a declarat, pentru Observator, că nu ar avea ce discuta cu Nicolae Drăgoi, recidivistul care a tâlhărit-o în scara unui bloc, deoarece acesta nu e un om normal, ci un "specimen".

"Nu știu dacă aș avea ce să-i spun. Ce l-aș putea întreba? Am impresia că este un specimen, nu un om. Un om nu ar face așa ceva. Nu știu cum un om normal ar putea să facă astfel de chestii. Sper să primească pedeapsa pe care o merită, pentru că am înțeles că nu sunt prima lui victimă", a spus Denisa Stan.

Pe acelaşi subiect

Fata a dorit să le mulțumească polițiștilor care l-au prins pe infractorul periculos, după ce imaginile au devenit publice.

"Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc polițiștilor care l-au prins. Vreau să-i mulțumesc agentului Delei Mădălin, care a venit de acasă, l-a căutat pe camere, deși i-am dat puține detalii. Vreau să le mulțumesc și celorlalți băieți, sunt foarte buni, chiar dacă sunt tineri. Nu m-am gândit niciodată că se poate întâmpla așa ceva în Alba Iulia. Niciodată nu mi-a fost frică", a precizat Denisa.

Denisa, tânăra agresată la Alba Iulia: "Am avut un înger cu mine. Putea fi și mai rău"

Întrebată ce a simțit când a văzut imaginile, Denisa a răspuns: "Aveam impresia că parcă nu-i vorba despre mine. Sunt imagini șocante. Oricine le vede este de aceeași părere. Am avut noroc. Asta e clar. Am avut un înger care a fost cu mine. Putea să fie mult mai rău. Mă bucur că sunt bine. Acum mă simt bine. Sper să fiu așa și în continuare".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Tânăra agresată la Alba Iulia spune că recidivistul care a lovit-o în scara blocului nu e om: "Un om nu ar face așa ceva"