Video Descoperire macabră la granița României. Cadavrele a trei tineri, găsite în Tisa. Cel mai mic dintre ei avea doar 18 ani
Corpurile a trei bărbaţi - care ”probabil” încercau să părăsească Ucraina - au fost găsite într-un râu la frontiera Ucrainei cu România, folosită frecvent de către cei fug de mobilizarea militară, anunţă marţi grănicerii ucraineni, relatează AFP.
În Ucraina, bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani nu au dreptul să părăsească teritoriul ucrainean - cu unele excepţii -, în virtutea legii marţiale.
De la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, numeroşi bărbaţi au plecat însă - în mod ilegal sai legal - din ţară, pentru a evita să fie înrolaţi în armata ucraineană.
Trei cadavre găsite la granița cu România
Aceste temeri sunt tot mai puternice - înainte cu zece zile de intrarea în vigoare a unei noi legi care permite mobilizarea unor militari suplimentari.
Cadavrele au fost scoase luni din râul Tisa - Tîsa în ucraineană -, în Transcarpatia, anunţ într-un comunicat grănicerii ucraineni.
Un pescar a găsit corpul ”neînsufleţit” al unui bărbat în vârstă de 28 de ani care locuia în vestul Ucrainei, potrivit aceleiaşi surse. Grăniceri ucraineni au găsit după aceea alte două cadavre, precizează ei.
Unul dintre bărbaţi avea 20 de ani şi locuia în nord-estul Ucrainei, iar identitatea celui de-al treilea ”nu a fost încă stabilită”.
Cel puţin doi dintre ei se aflau, astfel, la vârsta la care pot lupta.
Autoritățile, misiune dificilă de recuperare a cadavrelor
Autorităţile ucrainene nu au confirmat însă în mod clar că aceştia fugeau de mobilizare.
”Probabll este vorba despre persoane care încercau să traverseze frontiera în mod ilegal”, declară AFP un purtător de cuvânt al grănicerilor, Andrii Demcenko.
Acest curs de apă este ”periculos”, insistă serviciile, denunţând ”infractori avizi de profituri ilicite” care propun traversarea râului.
Autorităţile pun în gardă cu regularitate cu privire la aceste riscuri , în contextul în care râul Tisa este folosit de către persoane care vor să fugă din Ucraina.
O nouă lege controversată privind mobilizarea militară intră în vigoare la 18 mai.
Sancţiunile care-i vizează pe cei care încearcă să fugă de mobilizare urmează să fie însăprite.
Autorităţile vor să mobilizeze bărbaţi suplimentari cu scopul de îngroşa rândurile armatei, care întâmpină dificultăţi în a recruta voluntari.
Însă această lege - promulgată la sfârşitul lu iaprilie de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski - este contestată deoarece nu prevede un termen de demobilizare a militarilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰