Detalii tulburătoare din dubla crimă din Constanța: Șacalul a stat în casă cu cadavrul Denisei timp de două zile sub ochii celor patru copii
Au ieșit la iveală detalii tulburătoare din ancheta privind dubla crimă din Constanța. Cel supranumit Șacalul a stat timp de două zile cu cadavrul Denisei, cea de-a doua victimă a sa, în casă sub ochii celor patru copii. Micuții erau chiar învățați să nu spună nimănui nimic despre cadavrul tinerei de 28 de ani cu care împărțeau casa.
Partenera principalului suspect în cazul uciderii celor două femei în judeţul Constanţa este mamă a patru copii şi a fost reţinută pentru 24 de ore. Unul dintre fiii ei, de 15 ani, este acuzat de procurori că l-a ajutat pe agresor să transporte unul dintre cadavrele victimelor. De asemenea, procurorii au stabilit că trupul victimei a stat două zile în casa partenerei presupusului ucigaş, în prezenţa copiilor acesteia. Când poliţitii au intrat să percheziţioneze locuinţa, copiii au afirmat: ”Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”.
Cu cadavrul în casă
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Sadîc Zafer, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că principalul suspect în cazul uciderii celor două femei, găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie şi în 4 septembrie, a fost sprijinit de către o femeie, mama a patru copii.
Ea a fost reţinută pentru 24 de ore alături de principalul suspect. ”Pe cea de-a doua victimă a ucis-o la data de 27 august 2024, în Năvodari, în locuinţa în care era găzduit de inculpata care a fost la rândul său reţinută în dosar, care are şi patru copii minori în întreţinere şi care a fost acuzată, printre altele, pe lângă tăinuire şi favorizarea făptuitorului şi de rele tratamente aplicate minorului întrucât din investigaţii a rezultat că această inculpată care îl găduia pe inculpatul suspectat pentru omor că ar fi consumat substanţe halucinogene în prezenţa copiilor, ar fi ţinut cadavrul vreo două zile în locuinţă de faţă cu copii minori şi există indicii că s-ar fi comportat violent faţă de aceşti copii minori ai săi”, a relatat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, potrivit News.ro.
- Momentul în care Șacalul face accident cu mașina victimei, la scurt timp după ce a abandonat trupul Denisei pe un...
- Șacalul, suspectul care ar fi ucis două tinere pe litoral, a trimis mesaje de pe telefonul victimei din Timișoara...
- Concubina celui supranumit Șacalul, principalul suspect în cazul tinerelor ucise pe litoral, reținută. Și fiul...
- Cine sunt cele două tinere despre care se crede că ar fi fost ucise de cel supranumit Șacalul. Denisa a fost...
- Cum au descoperit anchetatorii legătura dintre principalul suspect și cele două crime din Constanța. Fetele ar fi...
- Două tinere, ucise de același bărbat în Constanța. Una dintre ele, găsită sfâșiată de șacali, iar cea de-a...
Acesta a povestit că suspectul îi spune femeii ”Iubi”, iar unul dintre telefoanele luate de la una dintre victime era folosit de către femeie. De asemenea, în acest dosar este cercetat şi un băiat în vârstă de 15 ani, fiul partenerei bărbatului.
Un adoleascent, printre complici
”Minorul este acuzat pentru favorizarea făptuitorului şi tăinuire, întrucât cea de-a doua victimă după ce a fost ucisă în locuinţa femeii inculpate, ţinută vreo două zile în locuinţă, a fost transportată de către inculpatul reţinut şi de minor în portbagajul maşinii şi abandonată în zona satului Sinoe pe câmp, într-un şanţ”, a mai afirmat Sadîc Zafer.
El a mai transmis că trupul celei de-a doua femei ar fi fost ţinut în locuinţa închiriată de partenera bărbatului timp de două zile, în prezenţa copiilor acesteia.
”Când au intrat poliţiştii să facă percheziţia ieri la locuinţă, copiii le-au zis «Ştiţi, mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă»”, a mai afirmat Sadîc Zafer.
Principalul suspect şi femeia care este acuzată că l-a ajutat s-au prevalat de dreptul la tăcere şi nu au oferit informaţii anchetatorilor. Cele două persoane reţinute vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰